Ca narcisele

Îmi pare că miros narcisele, că în pielea mea s-a așezat acul de albină, dumnezeu tace, nu știe să plângă prea bine

este copil, parcă abia născut și ținut în scutece albe

și totuși undeva în pielea mea vă spun zace albia acului, veninul ei cald irumpe sub piele

mă doare

de la atât de multă durere care continuă, nu simt.

și

totuși te zăresc așa ruptă de durere și mută cum sunt

cum treci, cu pași cumpătați, poteca frumoasă ce curge plină de dalii tot mai departe,

lângă tine se deschid naiuri

și timpuri

violet la culoare

și o să uit

încet

cât de mult te-am iubit.

De ce zic unii că nu există iubitul iubita

naiurile sunt o împreunare de lemnișoare care nu au existat niciodată

decât într-un singur copac.