Poezie

Pomul

2 min lectură·8 octombrie 2017

Mediu

l-am întâlnit cândva foarte demult

îmi adusese un ceainic de porțelan în care pusese un pom de mătase

eram pe undeva închisă, într-o închisoare de fontă,

printre zăbrele vedeam lumina neonului

și jandarmul de pază, plictisit de la atâta păzit

am scos afară

pomul de mătase, l-am despăturit, avea coroana foarte roz, în formă de nor

pur și simplu roz, moale la atingere

și trunchiul galben, ca luminița care intră, spre dimineață, prin ferestruica de sus

care abia se arată

cine ești dumneata, domnule care intri în celulă?

și dintr-o dată am știu că era omul de la fabrică, cel cu mătăsurile,

l-am privit lipindu-se de ziduri și ascunzându-și fața cu palma

demult ți-am fost tată, mi-a zis,

însă în celulă era frig, dumnezeu nu era pe nicăieri, să ne vadă.

trăiești, fata mea, într-o țară de mătase, dar pomul acesta...

mi-a zis, și am început să urlu într-o limbă străină

din mine a început să crească prana și durerea să se împrăștie

zidurile închisorii se dădeau la o parte, parcă peste mii de ani împărătești

pe care nu i-aș mai fi trăit niciodată, de lungi ce ar fi fost

desigur, v-a vorbit Sheherezada, și aceasta este o poveste

și eu sunt îmbrăcată în mătase, ca pomul acela, al fetei...

mătasea sunt eu, și palmele mele frumoase, cu care am făcut pomul și fabricile

din atâtea diamante care au fost așezate la picioarele mele

eu sunt cea mai înțeleaptă cadână

și sunt frumoasă

deasupra se arată o lună sângerie și plânsă, căci vine de undeva de foarte departe

să ne vadă, pur și simplu, și să asculte cum foșnește mătasea.

001.654

Iulia Elize. “Pomul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14114473/pomul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.