Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ultimul poem din Samar

2 min lectură·
Mediu
să mai cred că răsplata zilei este ziua, că pentru genele galbene de lumină
care intră pe ușa întredeschisă puțin
primești, în dar, darul?
Tu, doamne, ești mireasma aceea ascunsă, și te pierd
printre atâtea paie și colibe din paie care sunt plânse, de ieri...
unde este dumnezeu? în ce colibe se mai ascunde, când unda de bine
se strânge ca un zmeur
credeam odată într-un domn înalt și în biserica Lui
dar nu, domnul meu se așază pe un scăunel și biserica Sa este soarele
din Samar m-am întors și cred că, demult, am purtat ulciorul pe căpătâi
până la colibă
pășeam încet peste pietre, ca să nu mă mai rănească atât
și cred că în fața mea era chiar Hristos
nu m-a cunoscut
așa după cum și eu am plâns mult, rănită, de necunoașterea Lui.
în Samar s-a făcut dintr-odată liniște
ce mai ai, Domnul meu tânăr, cu inima mea care s-a dezlipit de pe cruce?
nu, apa mea nu este tulbure, ci este curată
nu plânge, este curată
și talanți au fost mulți de-așezat, chiar în carne
biserica se dă acum la o parte, este atât de departe de mine...
eu din lacrima mea m-am născut
și I-am dat apă.
001.577
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
203
Citire
2 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Ultimul poem din Samar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14114514/ultimul-poem-din-samar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.