Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@iulia-elizeIE
Iulia Elize
@iulia-elize
Poezie

Despre ei

3 min lectură·
Mediu
Nu ești atât de frumos,
deși creșteam amândoi într-o lumânare,
dinții nu îți sunt atât de albaștri, ca Manita-ae, pesemne este o floare,
dacă mama ta îți spune că ești frumos, atunci eu încă nu ți-am fost mamă
desigur m-aș putea face lampadar, să
îmi așez lumina undeva foarte sus, în inima cea albă a lunii, unde e frig,
de
acolo se vede lumina ta albăstruie
ca și cum se văd acum
zidurile fragile
și
creioanele colorate pe care dumnezeu le ține între degete.
de ce zboară păsările atât de jos? le e frică, le tremură penele?
le e frică de câini?
de dinții lor plini de sânge?
pe undeva deja facem dragoste, și penele păsărilor le facem, ca la începuturi...
haide, lasă-ți moartea pe cuier, și pălăria ți-o lasă,
să înviem
nu mai plouă, spune, ori plouă încă?
peste lumânare mai plouă încă?
să stăm aici, pe scândurile acestea umede, să vedem dacă suntem încă vii
pe aici s-a lăsat o liniște albă,
ni s-au umezit frunțile, suntem obosiți, și casa ni s-a umezit toată, și scândurile;
la știri se vorbește despre libertate și despre camere sordide
de hotel
despre porci și despre mizeria lor se aude,
și orașul cu păsări galbene e undeva foarte departe,
într-o țară frumoasă
curată;
să stăm pe scânduri până când ni se pune de-o cruce,
să adormim pe o cruce
e prea frig
când eram foarte mică îmi plăcea să fac baloane de săpun
doar atunci știam că stelele sunt un fel de nefroni și de neoane umplute de îngeri
cu un fel de lumină galbenă, care arde, pe sus, și ne apără,
de atunci cred că sunt mama ta, de când eram foarte micuță, și cuantă,
dădeam din piciorușe ca să împing un fel de lumină ca să te nască
îmi erai un fel de lumânare neîncepută. și iubire îmi erai. zâmbeai. creșteai. știai. și nu-mi mai erai.
*
Nu se spune nicăieri de noi,
nici în ziarele de decembrie,
nici în legendele cele ale lui vineri de trecut marea,
nu se știe nimic despre cumpăna de fântână, despre cumpăna de zi, pe nicăieri,
vântul încă fluieră ca un păstor pe aici, păstorii toți fluieră,
și oile sunt pline de sânge și de milă.
sunt răni peste tot.
și e sânge.
este din nou decembrie și fulgii sunt plini de sânge și de milă.
mai întâi te nasc eu.
șșșt... mai întâi facem dragoste și ne naștem.
044400
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
405
Citire
3 min
Versuri
50
Actualizat

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Despre ei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14113028/despre-ei

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@cristina-monica-moldoveanuCMCristina-Monica Moldoveanu✓
Eu cred că țara poate fi curată acolo unde sîntem, dar...acest poem nostalgic, dulce fior amar, spune altceva, poate că este un peisaj de suflet proscris (peisajul, nu sufletul), o torpoare blîndă, un abandon de la copilărie pînă la moarte și înviere, odată cu ploaia. O steluță nouă de neon și neuron sensibil. Mulțumesc pentru partajarea poemului tău. Eu aș mai scoate din el doar cîteva repetiții sanguine.
0
@iulia-elizeIEIulia Elize✓
Da, mulțumesc, Cristina. Probabil ai dreptate cu repetiția aceea, dar acum nu văd poemul altfel, nu îl pot văduvi de sensul voit. Mulțumesc pentru luminare și pentru semnul de bună citire. Cu toată prețuirea!
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu✓
Să ne lăsăm ’’moartea pe cuier’’ și să o acoperim cu puzderie de haine cu care îmbrăcăm viața, să nu punem ’’lumânări’’ în candelabre, ci becuri cu luminozitate intensă luminând atâta timp cât ține existența noastră, pentru a ține departe întunericul obnubilant cu tenebrele sale înnegurând viziunea optimistă.
Poezia se ’’naște’’ repetat cu fiecare vers.
0
@iulia-elizeIEIulia Elize✓
da, Răzvane, ca și pe un pom de Crăciun :) becurile, desigur... :) am zâmbit, citind comentariul tău. mulțumesc foarte mult pentru tenta optimstă și ”luminescentă” (ai zice, Răzvan) din comentariul tău. Te mai aștept!
0