Acasă la sufletul meu (scrisoare)

Poemul meu prea înalt,

numit picur de vin

vechi

te voi scrie cu un pas ușor de femeie

când mă voi preumbla (unduindu-s-ar noaptea, și ziua, și zorile!) la tine în coastă,

pe acolo pe unde trece trenul fericirilor, zgâlțâind pe marcaje,

plumbuit

și greoi

iar toamna aceea, pe care nu ți-o voi da, decât acolo, în livada aceea părăsită,

nu

va exista niciodată

pentru că lumea nu e decât un zar, și o butaforie,

un fel de dans ilogic, formal, cu un pum de nenoroc împărțit ca niște semințe negre, țigănești,

în fața ta

în fața noastră

pe fața noastră perfectă

de ilogic, despărțindu-se.