Prima scrisoare a Laurei Andreica

În cortul inimii mele, este multă liniște Lifturile trec în sus și în jos, un bătrân le agață cu bastonul Și îmi face loc înainte, pe scara pustie Vreți să urcați cu mine, în ascensor? Scara este prea pustie, îi spun, iar eu am niște apă în mușchi... Bărbatul acela are ochii albaștri câteodată îi spun Că seamănă cu un fel de lepădare a ploii Dintr-o carte cu fumurii-albăstrii, nori... Nu-mi răspunde prea multe, pentru că mereu pare foarte ocupat... Este vecinul meu tânăr, cheile și le ține mereu pe culori Îți împinge cele două fetițe În carte Redenumesc Basmele Laurei Andreica Apuc cu o mână cârligul, celuilalt, și încerc să mă proptesc dinspre ceva Despre propria-mi dezvoltare Ca un fel de război care începe, în faptic Până la urmă Aurul cade de pe tavan pe tricicleta gagicilor fine... Și a tuturor curvelor Lasă-le... Mereu și mereu viitorul începe cu primul punct faptic I-aș spune Mariei Să lase prostiile și războaiele minții Pentru că Universul e al unui desen în creion Și A apărut După curcubeu Dar mai ales după o hotărâre foarte simplă, a fost fapta Sparg sticla cea de lapte și mă rănesc într-un Magazin cu bomboane Dacă te-am iubit, să mă ierți... Nu te mai iubesc... Nu te mai... Sticla de lapte se reformează, la mine, în mână. E un fel de act care mă rănește și cade din mine Ca pe un șir de mall-uri cu scară rulantă Am învățat să acționez Pălmuit Nepălmuit de așchiile toamnei, prin frunze, aviz inima mea Fiecare mișcare îmi este drămuită, gândită ușor și, apoi, împinsă în faptă Dă un rezultat bun, tactica Numai un timp pentru propria-mi dezlânare să am Ca să îmi aduc aminte că, mai deunăzi, priveam cerul, afară Printre lampioanele aprinse E ciudat, dar stelele nu se pot observa din cauza lampioanelor, care sunt infim totuși de mici Proximitate nebună, fă-mi dragostea, din humă, din coastele pământului brun Și lipește-o cu lapte... Peste sate, s-a lăsat ceața, dar și peste oraș Poate Crăciunul ajunge, în cord, mai ales, când e ceață și nu se vede cum trebuie Mai ales, peste ochi Urdorii naibii, îmi pescuiesc urdorii, cu unghiile vopsite de luptă de ojă Și atunci, negociatoare, mă bat, izvorâtoarea de fapte Știind că am înțeles, mai ales, tot. Când să mai urmez, și eu, în această vagă nebunie? Ulcioare matlasate înseamnă nebunie, căci este o alăturare Cel puțin, neobișnuită Atunci de ce să gândești, prea mult, în situație Iei lutul și faci... Dragul meu, ia mâna și fă Nu mai gândi, căci ești speedy-think Sar leii și îmi vând olăria, chiar și pe olar, care bate din buză Aceasta este o lecție, înainte de a gândi prea mult, creier ars, Oprește-te, naibii, și fă-mi...