Imaginarium

O „tăcere prelungă’’ atinge vocația accesând superlativele de natură superioară și „joci șah’’ cu tăcerea pe care o învingi de fiecare dată prin piesele albe ale cuvintelor ce-și caută regina într-o poezie deplasându-se cu mijloacele sensurilor în toate direcțiile.

da, de multe ori orice piesă de șah își caută regina, atât negrul, cât și albul. o regină, în șah, este decisivă, nu se obține ușor, iar șahiștii cu ștaif nu o obțin niciodată, chiar dacă joacă (între ei) aproape perfect. numai jucătorii amatori și în jocurile de amatorism, se mai obține regina din pion. și dacă este să facem o extrapolare, la om, regină peste om este doar inima. și atât. ea se joacă, ca o piesă de șah, prin destin. (care nu ne aparține) (care depinde de jocul de șah, de așezarea lui, viața)

inima, această măsură a drumului omului, uneori este neputincioasă, poate) (cumva) (pe undeva) își găsește firescul, răsplata și dragostea. chiar dacă (poate) doar în devenire, o banală floare de cireș, transformată de un înger al binelui ca să emane puritate și roz, din frumusețea ei, dată, prin naștere, și prin devenire, omului.

oare cine nu joacă șah, în viața lui? câți oameni, cu inima lor, atâtea orânduiri de destine... încercări. mai ușoare, mai grele... oare există pentru greutatea destinului răsplată? ori pentru bine? cine știe...

are rost filozofia, Răzvan? :):)