Chanti, cântând plânsă

Nu mai știu, vă jur, să scriu nicio poezie Cândva știam, eram mică, mică, poate (din câte îmi aduc aminte) trei ani să fi avut... Acum sunt oldies/cu părul prea lung spălat frumos și-încrețit de apa de ploaie, frumos lucind cu bobițe într-însul și peste, ca un fel de cădere de rouă colorată, un pic, și foarte puțin, ca bomboanele Skittles Nu mai vreau să mai devin niciodată copil, bătrânețea aceasta care m-a găsit în haine ude leoarcă, de îmi fulguie trupul, funigei albi... focuri calme, și calde, și sobe, să mă încălzesc și eu să nu mai aud cuvântul „vierme”, care mă sperie... timpul nu se poate da înapoi... Mă mărit? de dintr-odată îmi lipsesc tălpile și verigheta cu pene, și toate penele dăruite de-a lungul pomului, din carnea mea din care mi s-au smuls, dar timpul nu se poate da înapoi... Mă mărit? Să vă aduceți aminte de mine ca de un pom Greșeli să fi avut, durerea dată - o dată și încă o dată (sic!) de pumnalul celui de lângă. Greșit-am eu existând? Că tânjesc să apuc fericirea de pumnalul ei plin de mir să-l reneg să nu o mai las să mă umple de viermuirea prea înaltă? Cred că m-am măritat. Că am fost luată cu mărgele, drăguță... De-i soarta... Anume Cine ar vrea pe dânsul carne de lepros mâncată de vierme, și a cui este lipitoarea cu care îmi așază în carnea deschisă, cu viermi? Veirmuitori în carne se veselesc și parcă vinul se zăpăcește nu știe cum să se atingă de poalele mele, spirale de plâns..., carnea leprosului se vindecă greu... Nu-i nimic, îmi șoptește Dumnezeu, la ureche și liniștea este un fel de existență, asta ca să îmi zică un mare secret. Dar nu, inima mea este atât de plină de ierburi, încât și de-o fi odată o liniște mare, se va ridica din mine un mandarin (un piersic, nu un mandarin), îmi spun urmele uitate în colb, și ascunse, (adică un piersic frumos și mic, care să semene cu tine.) parcă bărbatultârziu, mi-a zis asta...