Joc cosmogonic

Sunt atât de obosită, dragul meu, de parcă m-aș fi născut azi dimineață. Ulmul acela se înclină spre vest, acolo este soare, deși soarele, cică, răsare (după capriciile lui solare) Cum răsare De fapt soarele? Cum se vede de pe soare, din inima lui, cum răsare pământul? Pe de-andoaselea. Doar el e de cealaltă parte a înstelorilor, care îl cuprind. Soare, draga mea prietenie, tu răsari de la vest? Nu-mi zice nimic E prins într-o cupă și închide ochii. Îi va deschide din nou într-o altă dimineață. Sunt atât de obosită, dragul meu, Mai ales dimineața... atunci. Când soarele mă trage afară din moarte.