Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sunt înapoi cu doișpe ani, apoi în 2035

2 min lectură·
Mediu
Exist cam tare înapoi,
n-am văzut, nu cunosc, nu vă dau ce vreți,
lăsați-mă în pace, nu v-am făcut nimic,
să-i dați și ei dreptul, are de spus ceva,
e sora moartă-a mea, a plecat și-i o zeiță,
poate să vă ia gâturile dacă o-ntărâtați,
e vulturul federal german din 1928 pe stemă,
exist ca grafitul, am o memorie vegetală vie
și ea, sora geamănă, lovește și KO, nu fuge,
eu sunt din nou ea, cum și ea mă locuiește,
am momente când mă face să croșetez, să țes,
altele când îmi caut prin garderobă rochii,
sutienul, chiloții roz, dresurile, colanții,
obligatoriu și peruca de brunetă pentru show
Exist cam tare și în viitor, nu doar retro,
aș juca în serialul "Memorie perfectă",
inventez se pare când visez mult fantazy,
dă-i bici, Melinda Keys, alcătuiesc triada
cu fratele și soră-mea, în viață, impulsul
de-a ne readuna tuspatru, două surori cu
doi frați, veghează, reușim, șamanul Austin
din Nigeria a dat-o pe nigerengleză iarăși,
am așezat pentru ritual un papagal jupuit
în stilul păsării de pe steagul Germaniei,
bătută-n cuie lungi de 15 cm să nu revină
și Rommel prin Sahel cu avioane, blindate,
mi-e greu, Melinda Keys, pasărea moartă
a căpătat rigiditatea avionului de vânătoare
și se repede cu păsările din savană, junglă
să ne alunge înapoi în Europa, ținem toți
să nu ne mai despărțim, ne place Africa,
suntem două surori și doi frați –
doi androgini drogați tun, la un loc
și acum își face apariția și duhul dreptății
cu noua hartă a lumii, suntem în 2035 alții
081.126
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
260
Citire
2 min
Versuri
35
Actualizat

Cum sa citezi

Irinel Georgescu. “Sunt înapoi cu doișpe ani, apoi în 2035.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irinel-georgescu/poezie/14168829/sunt-inapoi-cu-doispe-ani-apoi-in-2035

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
îmi plac poemele în care sînt menționați alți autori. E un fel de umilință. Cu toate că unii se cred cizelați, buni cititori sau cineaști. Dacă, de exemplu, îl citezi, sau pomenești pe Franz Kafka, denoți o lipsă personală a exprimării. Să nu mai zic de alții. Poezia e personală, nu te raportezi la alții, mai ales la morți.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
mai citesc o dată*

e despre geo-politic? două țări, aceași națiune?**

îmi dau seama că-mi lipsesc repere de cultură generală. și cu istoria stau rău și despre generalii ăia nu prea cunosc și nici memoria filmelor nu o am***

* la prima citire am înțeles doar ultimul vers și mi-am zis: e ceva pe acolo, care mi-a scăpat.
** m-am oprit la prima strofă. eram cu gândul la Moldova, dar parcă nu-i de știut frica, apoi la două germanii, dar ele sunt întregi, apoi la rușii care s-au separat cândva în ucraina și ceilalți, acu’ mă gândesc la coreea, nu știu de ce.
*** concluzionez:- mă mulțumesc cu ultimul vers, până în 2035 dezleg enigma și-o păși 12 ani înapoi să zic acu’ ce e de zis


Spor!
0
@irinel-georgescuIGIrinel Georgescu
Nu am pomenit niciun autor român sau străin. Nici măcar Melinda Keys. Nu am citit nicio scriitoare cu numele acesta. În text este numele fictiv, al surorii moarte. E o invenție de-a mea, de acum două ore, când am postat poemul.
0
@irinel-georgescuIGIrinel Georgescu
Localizarea este oriunde pe Glob în prima strofă. Iar în a doua, în 2035, în Nigeria. Reiese foarte clar! Nu este nimic geo-politic. E pură imaginație. Haideți să luăm vers cu vers, nu să căutăm și alte piste, Germanii, Moldove, Ucraine. Prea puțin îmi mai pasă de situația actuală. E o e-va-da-re din prezent. Clar! De aici plecați,vă rog.
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
e ca în bancul ăla:- ce te-ai schimbat, prietene! eși mai înalt, blond, ochii verzi. să nu te recunosc, George!
- pe mine mă cheamă Victor…
- măi, să fie, și numele ți l-ai schimbat!

Ai luat-o pe Melinda din cronici și-acu’ te faci că nu o cunoști. Sunt sigur că și textul e al ei.
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
nu e un nume comun, românesc. Îl am și eu pe Roki în texte, dar el e real. Îl cunosc și am stat la masă. Nu încurajez alipirea unor nume, poemelor. Nici exagerări de tipul ”Exist cam tare și în viitor, nu doar retro”. Ai putea exista cam slab și în trecut? Să fie retro?
0
@stanica-ilie-viorelSVStanica Ilie Viorel
Voi lua în considerare sugestia.

- autorului îi stă bine cu zâmbetul pe buze (citat din popor)

0
@irinel-georgescuIGIrinel Georgescu
Oricum am un prenume ambiguu. Singurul românesc și de femeie, și de bărbat. Luați-l cum vreți acum.
Bun bancul, dragul meu SIV.
Da, dragul meu LIM, e o identificare cu ea, cu Melinda geamăna. :)
0