Jurnal de pe Pluto (iv)

Mi-a plăcut acest mini-poem luminic, sau aluminic, așa cum s-a văzut, în tristețea lui amară și aluminică. Pumnul de sclipici mă duce însă cu gândul la bine, și, cum spuneai, la Fetița cu chibriturile și la Crăciunul ei real, din chibritul aprins și aducător de bucurii care, în intuneric, sunt mult. Și nu era oare, Crăciun, când ea și-a prins pumnul plin cu de-ale luminii, chiar dacă puținul ei Crăciun părea nesemnificativ. Lumina poate fi rară, cred eu, și cu atât mai mult prețioasă, uneori. Îmi pare rău, pe fir, pentru păpușa din cartea lui Hugo, și îmi pare bine. Causette a primit păpușa.

Las semnul meu, cu drag, și cu speranța în tot felul de lumini, pentru toți și fiecare, să fie, cumva... cât de bine.

Concluzionez, așadar, după minunata impresie, empatie, după fior, după revederea fetiței tale,

Iulia


Ps:

Steluța este empatică și foarte la locul ei, fior maxim.