primăvara necunoscută

stai și usucă-mi părul întâi simte căldura, acolo de unde rădăcinile încep să își schimbe culoarea atinge-mă, doar atât, doar mângâieri ce-mi fac sânii să tresară absurd fără pretenții adevărul este că...nu știu niciun adevăr nu vă mai uitați la mine stau și râd pe o bancă, așteptând să vină sfârșitul mă gândesc că aș fi putut fi o amantă sofisticată cu părul împletit am fost și asta într-un fel, când țâșneau greierii de sub roata mașinii și cântau printre stele neștiute aș fi fost o poetă a lui dionis cel sorbit de vrajă aș fi fost orice și chiar am fost privind la fețele schimbătoare ale pământului pot spune că mai sunt nuanțe pe care nu le-am încercat să nu-ți pară rău că nu mă mai iubești.