Ionovici Titi

În 1875 Creangă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor școlar la Iași și Vaslui. Poetul nepereche descoperă, la o consfătuire a învățatorilor ori la vreun han ieșean, harul nemaipomenit de povestitor al lui Creangă. Devin prieteni pentru totdeauna. E cea mai frumoasă prietenie din istoria literaturii române. Eminescu îl determină să scrie și-l introduce în cenaclul Junimii. Autorul de manuale devine, la 36 de ani, scriitor, prin grija marelui prieten, care a locuit o vreme în bojdeuca din Țicău, gustând cu plăcere sarmalele facute de Tinca. Sub imboldul poetului, care-i citea și-i îndrepta manuscrisele, sunt compuse, în bojdeucă, genialele sale scrieri literare, care vor încânta toate generațiile de cititori români și nu numai. De remarcat este faptul că anii 1875-1883 sunt pentru ambii anii capodoperelor literare.
Destinul face ca, în 1883, amândoi să se îmbolnăvească și să nu mai scrie nimic important, după acest an. Deci, exact în aceeași perioadă cu Eminescu, marele nostru povestitor este bolnav și scrie sporadic. Crizele de epilepsie îi aduc o suferință de exact șase ani. Când află, din presa, că Eminescu e bolnav, îl apucă disperarea.
În 1889 când află, din ziare, că la ospiciul dr. Șuțu din București s-a stins \"fratele Mihai\", plânge ca un copil și murmură tremurând de suspine: Bădie Mihai!
Se stinge din viață în iarna aceluiași an…

raze din vatră
închipuie fantasme
geamul aburit

noapte de zgură
trec umbre gârbovite
Charon cu barca

„E gata ceaiul? Toți au venit? Totul e gata?
Cu o maramă acoperă iute groapa, lopata...”
...ceva scârțâie-n al VI-lea vers.
mi-a plăcut,
Soimul

„Printre oglinzi, la ora cinci, am să cobor,
în haine negre, cu ochii stinși, zâmbind usor…”
nu știu de-am priceput, dar mi-a plăcut!

\"Uitarea și mersul mai departe sunt cea mai bună înțelepciune.\"
Nietzsche
drept ar fi să se îngrijoreze când tu te clatini, dar ce idee ciudată... :)
plec încântat,
Șoimul

\"Cu mâine zilele-ți adaugi,
Cu ieri viața ta o scazi...\"
nu știam de ce dimineața zilei de astăzi era \"oranj\"...acum știu ;)
La mulți ani!

\"Și timpul și-a mărit c-un an compasul?\"
s-ar putea să greșesc...totuși e toamnă...
La mulți ani!

...deși nu te iubesc...încă:).

\"Nu te mai cred și nici nu mă mai doare,
Eu plec spre fericire,(tu) rămâi un vis ce moare...\"

ai putea să mai lucrezi la forma poeziei...păstrând mesajul.
atenție și la diacritice:)...
multă inspirație!

\"Ca o umbră albă
Trece ploaia, trece
Suflă prin cuvinte
Iureșul de toamnă
O uitare parcă
Gândul mi-l petrece
Și-un ecou mă minte...\"
Fiind încă sub amenințarea unei potențiale disecări...n-am să spun că mi-a plăcut :).

Din joacă, marinarii la bord, din când în când
Prind albatroși, mari pasări călătorind pe mare
Care-nsoțesc, tovarăși de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.

Pe punte, jos, ei care sus, în azur, sunt regi
Acuma par ființe stângace și sfiioase
Și-aripile lor albe și mari le lasă, blegi,
Ca niște vâsle grele s-atârne caraghioase.

Cât de greoi se mișcă drumețul cu aripe!
Frumos cândva, acum ce slut e și plăpând
Unu-i lovește pliscul cu gâtul unei pipe
Și altul, fără milă, îl strâmbă șchiopătând.

Poetul e asemeni cu prințul vastei zări
Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă
Jos, pe pământ, printre batjocuri și ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.

Albatrosul, Florile Răului, 1857

ar putea fi vorba de spațiile ce trebuie lăsate după virgulă sau punct...

S-au cunoscut la Viena în 1872. Pajul Cupidon a întins arcul și i-a săgetat pe amândoi. Frumoasă, spirituală, cultivată, Veronica e o femeie plină de poezie și mister, romantică și provocatoare. Pentru ea, Eminescu lasă Berlinul și vine la Iași, dorind s-o revadă. Poetul îi dedică versuri eminente, iar poetesa modestă, imitându-l dulceag, îi dedică stihuri…

\"Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge...
Lâng-acest colos de piatră vezi tu cât de mică sunt
Astfel tu-n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Și dorești a mea iubire... Prin iubire pân-la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Cand eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg.\"

Când, în 1879, se stinge la Iași soțul ei, Ștefan Micle, lasând-o săracă, fără sprijin material, Veronica vine la București. Timp de mai bine de o lună, împreună cu Emin (cum îl alinta), luptă pentru obținerea unei pensii. Pe stradă, el o prezenta amicilor drept logodnică. Se gândesc să se căsătorească, însă Maiorescu(Demiurgul) și junimiștii afirmă că, dacă poetul se însoară, \"nu va mai plânge așa frumos\".

\"Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n-au chip și nume.

Tu vrei un om să te socoți,
Cu ei să te asameni?
...........................
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dintâi –
Să-ți dau înțelepciune?
..............................
Și pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pamânt rătăcitor
Și vezi ce te asteaptă.\"

În 1883, când Eminescu s-a îmbolnăvit, Veronica Micle a căutat să-i fie de folos, făcând tot ce a putut spre a-i alina suferința și a-i asigura o bună îngrijire. Eminescu a îndrumat-o pe Veronica Micle să compună poezii și i-a apreciat creația. Cele mai valoroase poeme oglindesc dragostea ei pentru Eminescu, cu momente pasionale, bucurii, supărări, mărturisiri, melancolii, revolte, temeri, împăcări - un \"adevarat jurnal poetic\". Au valoarea sincerității și a unei grații de necontestat:

\"De câte ori am tresărit La fieșce mișcare,
Crezând că poate ai venit Tu, dulce arătare.
Ș-apoi de câte ori am plâns văzând că noaptea vine
Și lampa singură o-am stins, Iubire, fără tine\".

După stingerea Luceafărului, regretele o stăpânesc pe Veronica. Pleacă la Mănăstirea Văratec. Tulburată, parcă-l vede pe Emin în oglinda pârâului de munte.
Dorind să se ducă dincolo…se stinge la doar două săptămâni după…
Prin moarte, s-a logodit cu Eminescu pentru veșnicie…

...mai ales ca o luase deja pe acritură și zbarcitură într-un ritm rapid.
:)) de unde mă cunoști? (glumesc, dar mă recunosc...).
mi-a plăcut!
Șoimul

...între joc și co-joc pe agonia. Încântătoare parodia. Încântător și valul de după...
Șoimul