Despre autor
CBCharles-Pierre Baudelaire
@charles-pierre-baudelaire
0 urmăritori
Charles Baudelaire a fost un poet francez (n. 9 aprilie 1821 - d. 31 august 1867), a cărui originalitate continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal (Florile răului"). Va avea o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.
1821: Se naște la Paris, Charles Baudelaire.
1827: Moare tatăl său, care era cu 30 de ani mai în vârstă decât mama.
1828: Văduva Baudelaire se recăsătorește cu comandantul de batalion Aupick, un strălucit militar și diplomat.
1832-1835: Perioada de studii în Lyon, în garnizoana in care colonelul Aupick l-a trimis.
1836-1840: Perioadă de studii la Paris, încheiate cu un bacalaureat. În acest timp Baudelaire a frecventat Cartierul latin, atunci sediul artiștilor din Paris, unde s-a îndatorat peste măsură. Îi întâlnește pe de Nerval și Balzac. Se crede că tot atunci a contractat sifilisul.
1841-1842: Pentru a-l scoate din mediul boem, tatăl vitreg îl trimite în India, dar revine un an mai târziu la Paris, fugind de pe vas. La întoarcere, moștenește o avere considerabilă care-i va permite să ducă o viață de dandy parizian. Începe să iubească hainele și își petrece zilele în galeriile de artă și cafenelele din Orașul luminilor. Începe să folosească drogurile, în special hașiș și opium.
Se îndrăgostește de Jeanne Duval, cea care îl va inspira când scrie poemele din secțiunea "Venus cea neagră" a volumului Les Fleurs du mal, o prostituată din Africa. Până în 1844, cheltuise aproximativ jumătate din moștenire. Primele datorii importante sunt originea viitoarelor sale dificultăți financiare. Consiliul de familie îi impune un notar drept consilier judiciar, care va avea în grijă averea lui Baudelaire și îi va plăti o mică rentă pentru tot restul vieții. O tentativă de suicid se produce în anul 1845.
Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici pentru diverse jurnale. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix și Gustave Courbet l-au ajutat să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar care știe să facă diferența între arta adevărată și kitsch.
1847: Publică nuvela autobiografică "La Fanfarlo". Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Îl descopera pe Edgar Allan Poe.
1848: Publică și lucrează la variate gazete.
1854 - 1855: Publică traducerea prozelor lui Edgar Allan Poe pe care îl consideră un suflet geamăn. Traducerea sa devine celebră.
În 1857, Auguste Poulet-Malassis publică prima ediție din Les Fleurs du mal. Baudelaire era atât de îngrijorat de calitatea tipăriturii încât închiriază o cameră lângă tipografie pentru a putea supraveghea apariția cărții. În luna august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu susținut de același procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame Bovary". Poetul și editorii sunt condamnați, iar șase dintre poeme care descriau dragostea lesbiană sau vampiri au fost excluse din cadrul volumului. Interdicția a fost ridicată în Franța abia în 1949.
Portret de Gustave Courbet, 1848În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la această colecție. Florile răului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire "Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți, și aceasta e cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și non-poetice situații. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat.
În anii '60, Baudelaire a continuat să scrie articole și eseuri ocupându-se de o mare varietate de figuri și teme.
În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației.
În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.
Pe 31 august, 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis.
Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera. La noi voulumul poetului Tudor Arghezi, Flori de mucigai a fost influențat de volumul lui Baudelaire, Florile răului.
Vezi profilul
Prind albatroși, mari pasări călătorind pe mare
Care-nsoțesc, tovarăși de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte, jos, ei care sus, în azur, sunt regi
Acuma par ființe stângace și sfiioase
Și-aripile lor albe și mari le lasă, blegi,
Ca niște vâsle grele s-atârne caraghioase.
Cât de greoi se mișcă drumețul cu aripe!
Frumos cândva, acum ce slut e și plăpând
Unu-i lovește pliscul cu gâtul unei pipe
Și altul, fără milă, îl strâmbă șchiopătând.
Poetul e asemeni cu prințul vastei zări
Ce-și râde de săgeată și prin furtuni aleargă
Jos, pe pământ, printre batjocuri și ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.
Albatrosul, Florile Răului, 1857