de ploaie

nu credeam ca am sa mai trec asa curand; dar m-a intors din drum poezia aceasta cu aerul ei umed si racoros, melcii aceia fantastici ca niste spiridusi aducatori de promisiuni..

si desi vorbesti despre descompunere \"in tot si in nimic\" parca nu ar fi totul pierdut, ramane cel putin aceasta liniste in care se poate respira aerul curat de dupa ploaie.

asa am simtit eu.

Mae, de-ar fi să-mi fii singurul cititor de acum înainte, pentru mine ar fi o împlinire de dincolo de poezie. Încă o dată ai mi-ai surprins starea și gândurile, iar simțirea ta se împletește cu a mea, fulgerând uman în liniștea asta de după ploaie :).
Ți-am spus că te aștept oricând vei dori. Îți spun și cât mă bucură revenirea ta printre melcii mei aducători de doruri mai mult sau mai puțin răcoroase.
Cu mult drag,
N.

oamenii cu colturile gurii ascutite, ce viziuni mai ai si tu, Narcisa... niciodata n-am avut incredere in astfel de oameni. forma- forma nu ma incanta atat cat continutul. si tu astepti toamna... se pare ca nu esti singura... succes la ploi si la oamenii de toamna...
mi-a placut, ma voi intoarce...

Costin...nu e viziune, în viziunea mea ar fi fost cu brațele înlănțuindu-mi ploile și surâzând cald și liniștitor a vreme pentru suflet. Dar, cred că mi-ai dat dreptate în final, când viața ți-e dată peste cap, nu poți zâmbi decât ,,cu colțurile gurii ascuțite\". Așa tai mai ușor amarul în amar.
Știu că nu sunt singura care așteaptă toamna, bine e dacă nu o aștept singură :)mi-s liniște și dor oamenii de toamnă.
Mă bucur dacă ți-a plăcut conținutul, nici nu am ținut la formă.
te voi aștepta...

ai renuntat sa leci de la sisteme tematice deja confectionate si sa le reproduci cu stropi de originalitate.
aici menada devine doar motiv intr/un tablou mult mai vast si pierde din sistemul plotinian dar castiga atat de mut in poezie.
placut incantat de ceea ce vad aici ca evolutie.
no ce sa zic, o oveste de dragoste un lirism bine strunit lasandu/si totusi libere respiratiile prin traheele mele. :)
frumos frumos.

Florin, te așteptam să observi menada:), ca și ceea ce nu e scris. Nu trebuie să explic nimic, tu știi deja. Mă bucur dacă tu percepi o evoluție. Eu i-aș spune mai degrabă libertate, dar pe tărâmul ăsta intrăm iar în discuții interminabile și nu e locul :) Când spui ,,frumos, frumos\", știu că o spui din convingere, așa că îmi iubesc și mai mult poezia, mai ales dacă pulsează prin traheele tale:)
Cu același drag de tine și trecerile tale empatice,
N.

\"Ca o umbră albă
Trece ploaia, trece
Suflă prin cuvinte
Iureșul de toamnă
O uitare parcă
Gândul mi-l petrece
Și-un ecou mă minte...\"
Fiind încă sub amenințarea unei potențiale disecări...n-am să spun că mi-a plăcut :).

Șoimule, am zâmbit cu drag cuvintelor tale...și nu am uitat promisiunea de disecare, dar așteptam un material mai amplu...am văzut că nu ai mai continuat balada tacâmurilor...:)
Cu drag de trecerea ta și pentru versurile adăugate poeziei mele (deși aș renunța la ultimul ca necadrând cu mesajul meu :) ),
N.
P.S. Te aștept mai des, ,,amenințarea\" își păstrează oricum valabilitatea :)

Narcisa,
Daca tot a venit clipa melcilor, te rog \"fa iubire\" si lumineaza-ma: ce-i cu \"momentele de apogeu menadice???
c.

Carmen, nu prea am înțeles ce explicație aștepți tu. În versurile astea, m-am referit la momentele de culminație, extatice sau menadice, de amplificări și intensificări, o stare paroxistică chiar, în care arareori reușim să intrăm și să ne uităm, fiind noi cu adevărat, momente cărora tăcerea le este călău.
Dacă te refereai la commul lui Florin (pentru că așa cred că ai poposit în pagina mea :) ), el a avut în vedere o înlănțuire mai amplă, așa că pornit de la Bachus pentru a ajunge la mine :).
Te mai aștept.
Cu drag, N.