tandrețea nu ne mai satisface simțurile tocite
dragostea se face la televizor în direct
am învățat că „fuck” înseamnă la naiba în limba engleză
pentru că tandrețea nu ne mai satisface
pentru că
Îngerul se sprijinea de morminte, cu aripa de os scurma țărâna.
Orbitele îi erau puternice iar maxilarul mușca, însetat,
crucea pătrată fără nume pe ea;
își mângâia extaziat obrazul lovindu-se
m-am obișnuit cu ea să o ating fără mâini
ar fi prea simplu de aceea o simt
doar din spatele ochilor închiși
dar trebuie să cad din așternut
ea vrea să doarmă pe covor
am așteptat să se
trebuia să fie o minciună, una cât mai credibilă
cu care să te cuceresc încă de la prima silabă;
trebuia să fie... o doină mioritică - nu râde!
m-am gândit, însă - ciudat, parcă suntem prea multe
Ascultă-mi tăcerea netrebnică
și mâinile ascultă-mi-le, căci te venerează
ca pe un anotimp abia prăbușit dintre ceruri.
Între mine și tine apele nu vibrează,
sunetele nu trec... dar
umbra mea cu picioare de lut
se plimba fără mine printre oameni.
poate într-o noapte de octombrie și-a tăiat cale
spre libertate. poate fără să știu - muream câte puțin...
mă simt slab ca un
erau semne de umbre încondeiate în piatră
erau ierburi mărunte așezate în perechi
și sunete
dormeam
adunați cu trupurile indescifrabile și surâzătoare
acoperind minutarele nopții și aripile
putem să ne rotim așa la nesfârșit
într-o spirală ascendentă dinspre norul lui magellan
cu o fosilă planetară în spate. dar știm reflex
câtă singurătate ne desparte de nemurire,
cu fiecare
îmi amintesc?
prea bine chiar nodul conversației noastre nu voia deloc să-mi alunece pe gât deși pene moi se alintau pe obrazul tău zborul ne era cu desăvârșire interzis pentru că eram mai grei
vino cu mine căci durerea
pașilor de dans greșiți ne cheamă...
ai stat astăzi în fața mea
și mi-ai încredințat gesturi:
degeaba te-am certat, degeaba
s-a trezit dimineața cu palmele ei înroșite
- iertare, dacă nu e milenarist. iertare! -
(nu înțeleg ce are (aproape) toată lumea cu rimele. o fi versul alb la modă, libertin și îngăduitor cu exprimarea. și poți face o grămadă de chestii
ia-mă de mână și să alergăm
printre rădăcinile uitării, să ne așezăm
sub copacul viselor, să ne scăldăm în cerul violet
și cu degetele să ne sărutăm spre secolul viitor
ia-mă de mână
ca și
sprijin centrul unui cerc aplecat pe lumină
deși un cuvânt necunoscut se rotește neîncetat de ascuțit
spre pupile
și numele acelui cuvânt se lasă nedescoperit
pentru că există doar prin numele
și caii mor
răsare o umbră din cozile lor stufoase
cu o arșiță de alb
sau e chiar
umbra
alungită sub copite rătăcite prin aer
care îi îndeasă în carne
și miroase a metal
și caii
Deodată pământul se cutremură...
-Ce e asta? mă întrebă speriată.
Am căutat în zare, unde o coloană de fum se proptea în albastrul pur al cerului.
-A, nu e decât un munte flămând. Vrei să-l
____________________________________________________
Motto:
Sufocant printre coaste am vânat șarpele cu pene,
să-i smulg rând pe rând pletele cărunte.
Amărăciunea toată să-mi insufle șarpele
dacă și inima mea ar avea o inimă
care la rândul ei ar avea o inimă
care...
pleoapele încărunțite scutură nisip, înverșunate împotriva cerului de abanos;
nu am uitat nimic din ziua de mâine,
e
Nu m-am întrupat din jale
nici nu vin din colțurile lungi
ale pământului...
M-am născut pur și simplu
ca un copil.
Am spart coaja oului azuriu pe care
l-a scăpat cerul în mijlocul
Aș vrea să te pot auzi cântând
fantezia în care trăim;
aș vrea să te sădesc în vânt
și să te regăsesc în furtună, așa,
ca pe o bucată de ploaie
smulsă din cădere.
Rana din nori e chiar
Salonul pustiu își savura odihna. De mult se terminase petrecerea și acum doar vântul târziu al nopții atrăgea draperiile grele într-un dans, uneori sălbatic, alterori rugător, decupat în lumina
Își simțea răsuflarea caldă izbindu-se de pernă și reflectându-se înapoi spre obraji. Deschise un ochi cafeniu și se ridică puțin în capul oaselor. El nu se întorsese încă. Privi prin cameră, cu un
șușotesc printre valuri albaștri
gri-verzui, ca marea...
nu cântă, nu fluieră
visează lumina ce izvorăște din umbre,
pietrele lunecoase din adânc,
apa
dansează în perechi de
comori tăcute se lipesc de ochii noștri
mirați prea mari prin cețurile lunii.
până dimineață nu ne deranjează nimeni,
e un timp, e destul...
e un timp parfumat rătăcit sub lumina nopții noi
eu
am să mă tâmpesc de-a binelea în colivia asta
plânge revoltat canarul
nimeni nu-i răspunde nici ușița nu se mai deschide
mâna stăpânei s-a ofilit undeva pe covor
e o bătrână de optzeci de ani
AI