Mediu
ai putea tu să crezi
că frunza,
e o lacrimă
căzatoare
(în memoria tulpinii frunza
cade în cercuri concentrice... )
că iarba,
e o ninsoare
subterană
(cât sange,atâta rană)
că aerul,
e o dovadă uitată
a atlanților
(cuneiformă necercetată)
că piatra,
în inima ei,
este oglinda
începutului
luminii
si grindă
casei
e femeia...
trupul ei racoros
curcubeu
pe o vale izbăvitoare,
amforă
unde m-astampăr
de Dumnezeu
Soarele
055291
0

e o dovadă uitată
a atlanților
(cuneiformă necercetată)
Am citit si am recitit poezia, incercand sa o cuprind dincolo de detaliile strofelor 2,3,4: dar n-am putut.
Cercul concentric al aerului, ierbii si pietrei, m-au prins in spirala lor. Mulumesc. Si totusi, cum ramane cu poluarea. Este ea, o simpla dovada a civilizatilor post atlantide, care au batut cuiele in cuie, inventand stratul de ozon, sau Terra avea nevoie de un capac, ca sa dea in clocot si sa-si reamintesca lacrima si legamantul de dupa potop???