Asfalt stelar

De la început suntem avertizați:

Ca niște străzi
sânt cuvintele...

urmează călătoria într-o lume ținută în palme, printre degetele răsfirate briza, ca efect urmărit o relaxare, descrețire a frunții. Suntem într-o altă dimensiune cea a sufletului poetului, ce direcționat de cuvinte merge cu sens imprecis:

Îmi vin în minte
tot felul...

Pentru a nu lua cititorul brusc, pentru el fiind de fapt făcut acest demers, este descrisă neputința novicelui:

Mă plimb
pe stradă,
picioarele goale
abia de învață
să umble.

trecem prin două dimensiuni importante pentru un bărbat, cea a femeii dorite, care năucește simțurile și cea a femeii ca mamă. Prima abia își face apariția, a doua
mama,
pierind
intr-un cocon
de umbră...

Spre sfârșitul poemului ni se atrage atenția că am fost într-o dimensiune spirituală și sufletească și suntem lăsați ușor ușor de unde am plecat:

...Ca niște străzi
sânt cuvintele...

m-am simțit modelată fără apăsări, din interior, iar dacă am conștientizat înseamnă că eu și poetul am gândit la fel.