Ion Scalen

În întuneric de îmi ești făclie, Tu vei renaște-n textul apocrif, Falangele-ncleștate strâns pe grif, Acordul ultim ți-l trimit solie. Din dezolare storci euforie Și în bazar calicu-l ungi

Ghindoc de neam, ca îndesat cu maiul Și înrobit de vechi resentimente, Stau legănat de unduiri prea lente, Visând la nesfârșit că fi-voi paiul Din paradisiace continente În care ciocolată e

Ultimul strigăt al poetului se aprinse în noapte câine singuratic sau poate lup urmărind imagini de ciute plăpânde craniu deschis antenă scrutând universul viu sânge unduind meandre printre

La mese am stat, mimând mari disperări, Cu prietenii la îndelungi libații, În noi vedeam salvarea astei nații, Răspuns găseam oricărei întrebări. Vin visătorii altor generații Cu zestrea

Cum vei afla sub măști și sub costume, Sub fardul gros, sub stratul de noroi, De-s măscărici sau sunt profeți, eroi, Hâzi avortoni ai gloriei postume Sau trunchiului cel vechi- un pur

Tot căutând doar mișcătoare ținte, Deși, treptat, mai fără spor mi-e pasul, Mai depărtate slăvile, Parnasul, Hoinarul care sunt nu se dezminte: Regesc ospăț e-n blidul meu cu linte, Nectar în

Fervorii mele de-i găsești măsură Când te brodez în căutate rime, Din viitor voi trece în vechime, Pândar ucis de veghe și de ură Și voi găsi unica trăsătură Ce-alătură pe ucigaș de crime, Că

Tu știi? M-ajunge din urmă trecutul, Spre viitor de-acum mă târăște Și încă din zori lumina descrește. Din totdeauna eu fost-am pierdutul În umbra ta unduită regește, Când amintirea îmi e tot

Pe pielea mea lumina-i ca o râie Crestată de frenetica secundă Că sunt în joc mortal, finala rundă Ahile cu o mie de călcâie. Și-n fumuri reci, înalte, de tămâie Se prăbușește lumea mea

Îmi va fi moartea numai o plecare Spre țărmuri noi, acum necunoscute, Când templierii ultimei redute Cad secerați sub zări amăgitoare, Iar tu, înlănțuit, sub altă zare Vei aștepta iertările

De vei gândi că se-mplinește visul De-a naviga spre lumile ferice, Că soarta-ți va zâmbi, fiind complice, Tu, cetățean să fii în paradisul Cu lapte și cu miere, cum se zice, Te-nșeli! Tu ești

Chiar dacă aripi ai, nu-ți este zborul Obligatoriu dat ca sinecură, Nici talpa bătucită nu îndură Asprimea pietrei până-n viitorul Ce-l vrei ferice fără de măsură Încât să simți și tu în piept

Ce ziceri sterpe, false laitmotive, În rate dese, tot stricate chefuri De lefegii mereu furați la lefuri, De trenuri lungi fără locomotive, Că-ngălbenind scrisorile în stive, Alcătuiesc

tastatura mea este plină de poeme au năpădit-o ca râia căprească aseară mi-a invadat unghiile mia miuța codobatura iubita mea mă scărpina la subsori cu răzătoarea pe care răsese

Ființă sub poveri de nimb Apreciată în valori de schimb, Nu te robi iar cercului pervers Al ochiului și-al tragicului mers! Închiderii în lumi mirobolante Te dărui înfășată toată-n fante, La