Ion Scalen

Bună dimineața, viața mea! Mă trezesc fericit că te găsesc în mine. Azi poate nimeni nu ne va mai căuta cu țeava armei ca pe niște jivine. Pace ție, pușcă și ție glonț, pace ție

Mă-ntemnițează-n mine aripa grea de vânt Că poate doare drumul prea scurt pân-la greșeală: Eu voi purta prin veacuri armură de pământ, Mantie de uitare voi flutura cu fală. Pe umerii de sticlă,

Apăs pe trăgaci: un snop de flori îți dăruiesc fără să clipesc. Clipele parcă mi-au devenit mai rare, rare absențe prin străvezii florare. Joc și eu, mă joc și eu de-a jucatul și deodată,

Ispititoare, dulce acadea Ardea sub sticlă ca în templu Când strălucirea grea înfățișa De la tăierea pruncilor, exemplu Din aspre lumi. Înflăcăratul sud Trimite adierea frigului bizar Al

Vis prea ciudat Cred c-am visat: Timpul a rămas agățat de ceas, mersul suspendat la mijloc de pas. Când în miez de noapte ies dinții de lapte, din Calea Lactee țâșnesc curcubee de lumini și

Variabile stări pânditoare din desișuri de vorbe, încremenirea cascadei între cădere și necădere, moartea limaxului pe cristalul năboit de lumină, paloarea frunzei pe stinse pendulând între

Cât de ușor aș putea scrie versul acela ca o ramură țâșnind chiar din inima mea, înfrunzind frenetic și în frunzișul ei verde, să cânte doar pasărea Paradisului. Eu, culcat sub glie, aș avea în

Iubito cu obrazul de petală, în noaptea asta-ți las un semn pe prag: războinicul ce-am fost, a fost căzut sub steag și vrea reînviere triumfală! Afară nunge iarăși cu beteală ca-n clipa-n care

Azi suntem singuri sub un soare nou, Iubita mea de umbră și ecou Și doar lumina pașilor târzii Prin veșnicele-mi sihăstrii Îmi spune ce departe duc Rumorile din sufletu-mi

Mai zilele trecute, disperat de seceta cruntă care îmi bântuie prin buzunare mai ales în ultimul timp, mă adresam unui prieten, rugându-l să-mi vândă și mie un ,,pont\'\', o oportunitate de a

Toamna asta mi se scurge în sânge... Toamna asta mi se prelinge în suflet.... Aștept îniernarea ca pe o condamnare la destrămare... Vai ție, răsăritule lânced cu lumina bolnavă.... Vai ție,

ți-am construit o casă cu temelie de gheață și cu acoperiș de căldură... Greierii nu vor cânta în jurul ei, bunul meu prieten, unicornul, o va evita. Pașnicii se vor strecura printre umbrele

Himera LXIV Ivirile-ți mi-au fost mereu merinde În drum spre umbra lumii celeilalte. Dacă te văd pe căile înalte Când Dumnezeu luminile și-aprinde, Voi fi cel care fără preget vinde Și

Puerilă exclamație palid prefigurând vinovăția preacuratului virus al zborului când răspunde în mod deliberat invocațiilor care trimit sânge lunatic la porțile porilor. Revelație: sângele

Henri, eu sunt bufonul tău pentru că te-am rugat să nu îmi spui niciodată lucrul acesta... Un lucru de apă, Henri, te-am rugat să nu-mi spui! Rodirile toate înfrigurat le adun în memorie pentru o