Poezie

Tot himere, tot rătăciri

1 min lectură·23 august 2011

Mediu

Himera LXIV

Ivirile-ți mi-au fost mereu merinde

În drum spre umbra lumii celeilalte.

Dacă te văd pe căile înalte

Când Dumnezeu luminile și-aprinde,

Voi fi cel care fără preget vinde

Și sufletul cel veșnic viu, incalte

Ca inima să poată să-mi tresalte

În armonii celeste când cuprinde

În stih de aur roua frumuseții.

Dar, vai, în negre pulberi se preface

Când pune gheara moartea cea rapace

Și-ucide-n zori lumina dimineții.

Ca gâze-n chihlimbare stau poeții

Când arma prinde glas și cântul tace.

Rătăcirea LXI

Ce fiară-și are-n mine ascunzișul

Când ochii mei deodată se aprind,

Ce aprigă dorință și ce jind

Fac să-mi sclipească ochiul precum șișul?

Haiduc de-aș fi cutrierând desișul

Sau Ahasverus, veșnic în colind

Ca apa care susură pe grind

și cară-ncet balastul și pietrișul,

Așa și eu adun în mine anii

Ce se depun pe suflet precum zgura

Și doar în inimă mai simt arsura

Că nu pot fi la chef cu toți golanii.

Dar tocmai ea îmi face-acum zâzanii

Și firul vieții și-a scurtat măsura.

001.043

Ion Scalen. “Tot himere, tot rătăciri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-scalen/poezie/13987542/tot-himere-tot-rataciri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.