după ce ai plecat am rămas mult timp așa,
pe marginea patului.
mi-ai simțit privirea-n tramvai și pe străzi?
seara am mâncat o conservă de carne,
m-am uitat la tv, am băut ceai- îmi
acum gândurile mele o să-nceapă să zboare cu o mare viteză. și nu obscure ca visele. din unul într-altul până când marile conspirații vor fi atât de concrete.
acum gândurilemele o să-nceapă
să
de o lună în colțul ăsta, pe canapeaua asta futută. mai dă-mi romparkin, mai dă-mi vodcă, fă-mi muie, fă-mi tot ce vrei.
seara când intri pe ușă te uiți înspre mine, spre colțul ăla futut, și eu
și-n timp ce ziua se stinge înspre lac,
în spatele clădirilor cochete,
ea arde în camera mea, lângă mine. în
somnul ei lin, în fotoliul comod, arde.
în halatu-i ușor, cum dispare în
vine încet, ca și cum ar veni de departe.
auzi cum vine? și când ajunge aici, inima
mea e un balon umplut cu apă stătută,
și de aici, de jos, de unde trupul nu mai
răspunde la nicio
pentru că asta e tot ce-a rămas.
pentru că de fapt, tot timpul,
doar asta a fost.
pentru că am știut mereu
și doar am așteptat oboseala.
pentru că pur și simplu
a trebuit să o fac.
pentru
ca și cum nu am fost niciodată cu
tine. ca și cum nu ai fost niciodată
aici. și tot ceea ce presupune asta.
merg pe alei înspre casă și-a început
iar să ningă. o ninsoare măruntă în
lumina
apoi, dintr-o dată, impulsul de a
muta cana de cafea de pe măsuță,
de a o mișca din locul acela.
am schițat un gest de ridicare a
mâinii abia perceptibil, dar am
rămas la locul meu, în
o zi, o noapte, apoi încă o zi
și încă o noapte. și acum
dimineață și abia a adormit.
privind-o cum stă ghemuită
acolo, aș fi vrut să o fut.
după aceea, o depărtare de netrecut,
de timp din
