o altă lamentație a mea. adică eu

de o lună în colțul ăsta, pe canapeaua asta futută. mai dă-mi romparkin, mai dă-mi vodcă, fă-mi muie, fă-mi tot ce vrei. seara când intri pe ușă te uiți înspre mine, spre colțul ăla futut, și eu sunt acolo de-o lună și n-am să plec în curând, și tu îmi zâmbești ca și cum m-ai iubi. dar noaptea, când eu privesc mult timp în locul acela despre care tu crezi că este un gol, când dup-un futai eșuat dormi ghemuită în tine, nu ești decât un alt fel de cadavru din viața mea de căcat. o păpușă cu care mă joc uneori doar pentru că încă îmi este teamă să-mi trag un glonț în cap. să-mi infig o lamă în venă. să pășesc zâmbitor peste fereastră. doar un om, încă unul, ce-a învățat foarte bine să imite că mai este în viață. nu-ți face griji, n-ai să poți să mă faci să sufăr vreodată.