ion pascal vlad

Apreciez, cu încântare, abilitatea ta de a versifica
pe teme aparent minore, repet, aparent minore.
În opinia mea, mesajul acestei drăgălașă poezii este reconcilierea
între anumite entități.
Oare de ce oamenii, cu inteligența lor “superioară”, nu pot învăța
câte ceva și de la animale ?? Poate, atunci când sunt la o sindrofie,
nu s-ar mai uita chiorâș unii la alții!
Ți-am rămas dator cu un răspuns; nu depinde de mine. Totuși, momentul e… pe aproape.
Cu bine
I.P.V.

Dani,nu am avut intenția să te impresionez.De obicei cuget inainte de a arunca vorbele. Este meritul tău,a textului tău, că am putut scrie \"impresionant\".Și apoi, să-ți mai spun ceva; ani de zile am fost sclavul modestiei și am avut numai de pierdut. Ți-am mai citit și alte texte. Scrii prea bine și fumos ca să te ascunzi sub poalele modestiei. Ai încrede în ceea ce faci, că faci bine. Apropo,n-ai încercat la Ateneul băcăuan? Sau nu mai apare?
cu sinceritate.

domnule Petruț, pentru semn.
nu mi-am făcut speranțe ca textul ăsta să trezească interesul cuiva.
Încă odată sincere mulțumiri.
vă doresc numai bine, I.P.V

Obsedantă această temă, cel puțin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărți, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aștept răspunsuri. Vreau să înțeleg, în profunzime, și înțelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători și de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecționat, strategia a rămas aceeași!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la nașterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivație, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu același lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine și incapabil de a-și recunoaște culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “vițelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, folosește căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conștiință. Am putea spune, că între conceptul biblic și cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăiește un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei și a falsității, ridicate la rang de lege, adevărații Iuda mișună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădați, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuși să ofere cel puțin tot atâta dragoste și încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de fațadă, din interes. Tragedia ni se pare uriașă doar atunci când noi și nu alții suntem ținta “lucrăturii”, atunci când simțim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferințele altora!! Nu este și asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădați și trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulți dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâția “prieteni”. Este trădarea o experiență comună tuturor oamenilor.
Aceasta este întrebarea…

Cu stimă, I:P.V.

Stimată Maria, ideile dumneavoastră mi se par interesante.
“Șlefuite”nițel ar putea da naștere la un text bun. Încadrarea la “atelier” cred că se datorează lipsei diacriticelor și a spațiilor după semnele de punctuație.
Este foarte probabil ca editorul să nu fi avut timpul necesar pentru o explicație succintă.
Sper să ne mai întâlnim
I.P.V

Domnule Negulescu,
dacă nu aș fi gândit cum bine sugerați,
cred că demult “dădeam colțul”. Pentru a supraviețui,
e necesar să nu uităm că, dincolo de orice punct de sosire
e unul de plecare. Dincolo de orice reușită e o alta încercare.
Cât timp trăim, să ne simțim vii. Să nu lăsăm să se tocească
tăria din noi. Să facem în așa fel ca în loc de milă, să impunem respect.
Atunci când nu mai putem să alergăm, s-o luăm la trap.
Când nu mai putem nici asta, s-o luăm la pas. Când n-o să
mai putem merge, luăm bastonul. Esențial este să nu ne oprim.
Cu stimă, I.P.V.


Domnule Dorian,
Aveți dreptate. Am o singură obiecție: urăsc sintagma “avem conducătorii pe care îi merităm”. Poate că nu toți românii merită să aibă asemenea “isteți”. În rest, vă doresc o toamnă îmbelșugată
- material și spiritual.
Cu tot respectul, I.P.V.

Probabil am gândit ca un copil… retardat!
Credeam că Mieunel este un băiat de treabă
și din puținul cașcaval vrea sa-i dea și micuțului șoricel
o firimitură…acolo…să-i ajungă pe măseaua de minte!
Dacă Mieunel este un politician “destoinic”,atunci,
îmi pare rău de micuțul șoricel, pentru că, cu siguranță,
va fi “mazilit”de către fiorosul motănel.
Nu știu de ce, duminica mi se-ntâmplă lucruri ciudate !!
S-auzim de bine
I.P.V.

Aprecierile dumneavoastră mă onorează. Nu știu dacă le merit.
În sinea mea cred că nici un român nu renunță “la luptă”. Un (a)mic îmi spunea (folosindu-se de umor) că “există ieșire din toate situațiile. Problema este că ieșirile la care ne gândim noi, cele care nu ne-ar strica prea mult confortul cu care suntem obișnuiți, au devenit tot mai rare, mai ascunse, mai greu de găsit! Oameni inteligenți caută ieșirile onorabile! Oamenii obișnuiți găsesc ieșirile imediat, orice fel de ieșiri: o bere, o noapte de tăvăleală, un mic futișag, o manea, o telenovelă, un OTV…! Aceeași frustrare intelectuală! În rest, timpul trece, noi îmbătrânim și mai sunt atât de multe vieți mai bune de trăit!”
Nu sunt convins că “a vota cum trebuie” poate duce la vreo schimbare. Poate doar un boicot general ar mișca puțin bolovanii. Na, că am zis-o! Dacă mi se arde calculatorul ??
Vă doresc sănătate.
I.P.V.

Fiți liniștit, domnule Marius, înțeleg bine “afirmația cu trecerea timpului”. Multe din rănile mele, provocate de societate, de sistem, doar timpul le-a putut cicatriza.
Aveți dreptate în cele ce spuneți. Tocmai asta mă enervează, mă exasperează, atât de tare, încât, îmi vine să sparg termopanele cocioabei. Românii se urnesc greu pentru că, încă, mai au ce să pună pe masă copiilor. Când n-or să mai aibă, fiți sigur, vor uita de frică.
Nu știu dacă e bine să merg mai departe cu “disertația”. Mă întreb, totuși, chiar nu este nici o ieșire din mascarada asta păguboasă? Oare câți ani trebuie să mai adăugăm la prezicerile lui Brucan?
“O mișcare de extremă dreapta?” În niciun caz. Nu pentru că ne-ar sări cineva în cap, ci pentru că nu ar rezolva problema, dimpotrivă.
Pentru mine este jenant să cad în blam și negare, dar întreb,
oare intelectualii români chiar nu mai au nimic de spus ? S-ar putea chiar așa să fie, din moment ce unul dintre cei mai rasați intelectuali spune că “nu mai e nimic de făcut în țara asta!!” Cum putem înțelege această capitulare? Un fel de…Dumnezeu a murit ???
Cred că există un răspun uimitor de simplu: Să facem cu totul altceva decât am făcut cu toții până acum. Pare utopic, dar nu găsesc altul mai potrivit.
Cu stimă și…plăcerea dialogului,
I.P.V.

…”cel ce m-a făcut, m-a făcut cu un ochi în frunte…spre ceea ce-mi pot imagina;…uneori văd cu ochiul ăsta…că veșnicia mea e aici în frunte, în nesiguranța (??) unui singur iris;…..”
Există o legendă hindusă care spune că, la origini, oamenii puteau să folosească al treilea ochi. Să vadă cu mintea. Când pământenii s-au văzut urmași ai zeilor și crezând că le pot fi egali, au încercat să-i suprime (pe zei) drept pentru care, au fost pedepsiți și li s-a închis pentru totdeauna al treilea ochi. Doar cei mai curați pot spera să-și recapete – cu efort – darul de a vedea cu ochiul minții - ochiul minții - care se găsește în afara dimensiunilor cunoscute omului obișnuit. Ochiul din frunte îți permite să vezi “tainele invizibile ale Universului”. Cu trecerea timpului, pământenii au decăzut, orbiți de micile bucurii materiale. Scara dintre cer și pământ pe care orice muritor putea s-o urce a fost ridicată. Iar al treilea ochi al omului s-a stins.
“De vorbă cu tine”m-a fascinat, m-a infiorat. M-a infiorat autenticitatea discursului, curajul de a spune pe nume unor lucruri subtile, de a găsi explicații acolo unde pentru alții nu este nimic.
Superb: “babele îngenuncheate în rugi nu mai pot fi mirese…frământate de mâini și arse de buze”…
Când un text te duce cu gândul la ceva ce nu ai gândit vreodată, acel text merită toată atenția. Și cum să nu arzi “când veșnicia toată e în secunda” de iluminare, “în care te văd printr-un singur iris și te ating cu vârful degetului arătător?” Atât de aproape de inefabil !!
Cu stimă și bucuria lecturii,
I.P.V.

Ați intuit bine…mesajul! Din păcate, avem atâtea “specificuri” românești, atâtea mimări încât dau rău de tot pe din afara cratiței. Toate astea ar putea să stingă focul… aragazului. Oricât de „binevoitori” vor fi europenii (și nu numai) cu noi, dacă nu vom face, cât de cât, ceva concret, până la urmă ne vor tăia macaroana.
O șansă…..binecuvântarea timpului? Va veni această șansă…așa…din senin?
Atâta timp cât actuala clasă politică nu va fi cauterizată, pe ici, pe acolo, prin punctele esențiale, nația română nu va avea nici o șansă. Este nevoie de mult mai mult decât a aștepta să ne cadă în gură rumenul fruct.
Și încă ceva: ar fi o greșeală să pasăm responsabilitatea unei schimbări – în profunzime – doar pe umerii tinerilor. Ar fi încă o dovadă de lașitate din partea generației mele…
Mulțumesc pentru semn, domnule Marius
Cu stimă, I.P.V.

Mulțumesc Vali pentru atenție și semn. Am văzut cam târziu cele două
greșeli. Sper să mă revanșez curând,invitându-vă la o lansare de carte la Petroșani. Am răspuns cu întârziere deoarece am fost puțin plecat din urbe.
cu aceiași prietenie,
I.P.V.

mulțumesc editorului pentru efortul depus. Nici nu mă așteptam la alt fel de clasificare.
Să aveți sănătate

Dacă “Adevărul este de natură divină” (după cum spuneți) cum poate fi posibil ca “în ziua de astăzi să își piardă esența” și să “depindă doar de noi” Întreb și eu, oarecum retoric și oarecum fără tendința de a vă supăra!

Acum chiar m-am supărat. Glumesc, desigur…
Nici nu știți cât de bine mă simt când cineva mi se adresează la persoana… cum ați spus dumneavoastră…parcă aș da timpul înapoi. Cei mai buni prieteni ai mei sunt mult mai tineri decât mine. Aș fi recunoscător dacă nu îndreptați nimic în privința asta. Mă simt mult mai bine în “compania ” prieteniei. Respectul – după mine – e puțin rece, prietenia e caldă și constructivă.
Da, trebuie să ne adaptăm vremurilor și, vrând-nevrând, ne vom adapta. Trebuie avut însă în vedere (cred eu) ce tăiem și ce adăugăm. Nu tot ce-i vechi este și rău.
Cu prietenie și…numai bine!
I.P.V.

Nu cred că sunt un unicat din ginta latină prin felul cum am fost educat și mi-am educat copiii. S-ar putea ca această personalizare să diminueze importanța textului.
Singura “plesneală” de care m-am “bucurat” în viața mea de elev a fost o mângâiere, ce-i drept repetată de câteva ori, cu arcușul peste ceafă de la “proful” (așa se spune acum, nu?) de muzică. M-am străduit eu cât am putut, dar ureche muzicală tot nu mi-am format. Așa că tovarășul profesor m-a lăsat în plata Domnului. Deci, este cam greu să mă convingă cineva că “educația de tip tradiționalist din România” înseamnă doar bătaie.
Chiar sunteți de acord cu toate ideile din Convenție??
Cât despre dascăli, nu prea știu ce să spun. Este o profesie dificilă, mai ales în vremurile astea. De multe ori profesori au probleme mai mari cu părinții, decât cu elevii. Cunosc niște cazuri
Mă gândesc că harul, talentul, pregătirea și educația profesională, răbdarea și dăruirea, atunci când le are, îl pot ajuta pe dascăl să-și ducă la bun sfârșit misiunea.
Apropo, cum poate fi tratat un elev care-i dă picioare în fund unui profesor, care-i dă cu catalogul în cap unei profesoare, elevi care fac sex în clasă, și alte manifestări teribiliste sau…tribale? Cu duhul blândeții? Hm! Repet, sunt împotriva violenței, dar ceva trebuie făcut.
Explicarea cauzelor generatoare de asemenea manifestări nu face obiectul acestui material.
Mulțumesc pentru observații. Am corectat.
Mulțumesc mult și pentru răbdare și timpul acordat.
Cu prietenie…reciprocă
I.P.V.

Întrebările dumneavoastră sunt profunde și competente. Sunt sigur că știți și răspunsurile. Nu există întrebare fără răspuns, iar răspunsul se află la îndemâna fiecăruia dintre noi, se află chiar în noi înșine. Cu puțin efort le putem descoperi. Dacă cineva dorește un ajutor, în privința aceasta, îl poate găsi în cărțile religioase și în alt gen de cărți cum ar fi: “Lasă grijile, începe să trăiești – Dale Carnegie”, “Eliberarea de cunoscut - Krishnamurti”, “Schimbă-ți definitiv viața – Steve Chandler” și în multe altele. Problema este că trebuie citite. Cine mai e dispus să facă asemenea efort? Este mai ușor să stăm pe terasă, să bem bere, să-njurăm guvernul, lumea, bătrânii care nu mai mor, să le luăm moștenirea, să afurisim capra vecinului și alte îndeletniciri…moderne. Să citească fraierii. Noi vrem vile spațioase și mașini “bengoase“. Ne băgăm în rahat până la gât, îndatorându-ne la bănci și când nu mai avem cu ce plăti, dăm vina pe viață, pe existență. Și atunci, nu ne mai putem bucura de un apus de soare, de o floare, de zâmbetul unui copil, de susurul unui pârâu și de multe altele. Devenim cinici, dușmănoși (chiar și cu părinții sau copiii noștri). Propriile gânduri ne fac viața amară.
În orice caz, răspunsurile la aceste întrebări nu le va găsi nimeni uitându-se la televizor și citind tabloidele. E doar o părere!
Cele bune să vă caute!
I.P.V.

Nu mi-am permis să postez comentarii la textele d-stră din mai multe motive. Nu vi le spun. Mi-e teamă că debordantă cum sunteți, îmi puteți străpunge beregata “ jurnalistică”, folosind pila de unghii. Despre argumente…numai de bine.
Repetați cu o obstinație bună de o cauză nobilă - să înțeleagă și prostul din mine: “NOI avem puterea, noi avem informația, NOI suntem cu un pas înaintea tuturor”. Care noi?? Cine va băgat în cap așa ceva? Nu cred că lui Bruno-Fox, lui Tache Ionescu, Arghezi, Bogza le-ar fi trecut prin minte asemenea bombe lexicale. Nici mogulul Rupert Murdoch nu ar fi rostit , cu atâta emfază, aceste cuvinte!
Veți spune că vremurile s-au schimbat, că altele sunt prioritățile, că jurnaliștii români s-au deșteptat și au devenit cei mai coioși oameni de pe pământ. Care noi, stimată Emilia??
Iată ce spune Mona Dîrțu, redactor șef al revistei “Money Expres”:
“Noi, jurnaliștii – mă refer la breaslă, în general – n-am vrut, n-am știut cum sau n-am putut să ținem pasul cu publicul… Eu mă tem cel mai tare că nu mai avem când să recuperăm, ca presă, timpul pierdut și să corectăm greșelile pe care le-am făcut uneori față de cititori…. Oare noi chiar n-avem nici o vină că ni se întâmplă așa ceva? Că ne pierdem publicul?”
Nu vi se pare îngrijorător că tot mai mulți oameni îi percep pe jurnaliști ca pe niște mercenari, gata să-și schimbe opiniile de la o zi la alta, în funcție de interese? Ca în politică; cine nu-i cu mine e împotriva mea. Ziariștii s-au conformat! S-au împărțit în două tabere. La mijloc a rămas plebea năucită, care se uită în stânga, se uită în dreapta și își face cruce !
Suntem, din păcate, la faza în care nici un jurnalist nu mai este credibil, și asta nu din cauza cititorilor-spectatorilor, ci din a jurnaliștilor. N-ar fi sănătos și moral să prevaleze în mintea noastră o lașă iluzie. Idealizarea lui Robin Hood ne-a adus pe cap taxele și impozitele. Idealizarea jurnalistului (autohton) ar putea preschimba “câinele de pază” într-un lup hemesit și turbat ce nu mai cunoaște pe nimeni.
Problemele jurnalisticii românești sunt mari, stimată Emilia. Dar este tipic românesc acoperirea prafului, în loc să-l aspirăm.
Minciuna, grosolănia pură (Nistorescu în articolul Nuți spaima puții, Dinescu despre Liiceanu-filozoful Alifie) .Dezinformarea, lipsa de profesionalism, agresivitatea, moderatori promovând bârfa în loc de discuții pertinente (Tănase, Dinescu, Dumitrescu, Prelipceanu, Chiriac). Titluri ce induc percepții false, campanii evidente de o “spontanietate” dubioasă, bătătoare la ochi de demonizare a unor persoane politice. Tabloidizarea promovând scandalul, nu informarea.
Înlocuirea la televiziuni a subiectelor esențiale cu derizoriul(Becali, Elena Băsescu, Elena Udrea)
Exemplele pot continua, practicile sunt universale si s-au extins până și în gazetele de cultură sau de sport. Rămân buletinele meteo dar nu e timpul pierdut.
Oamenii nu mai sunt așa de proști, cum îi credem “noi jurnaliștii”. Ei nu mai vor să li se insulte inteligența. Asta trebuie să dea de gândit jurnaliștilor care dețin informația și sunt înaintea tuturor

Eu cred în jurnalistul onest, cult, profesionist, imparțial, în ziaristul care mai degrabă ar bea cucută în piața orașului, decât să renunțe la principii, în jurnalistul care mai degrabă face foamea decât să accepte tentația compromisului, în jurnalistul care se încumetă să intre prin subsolurile societății să scoată la lumină adevăruri cutremurătoare, chiar cu riscul vieții. Am cunoscut astfel de ziariști, am trăit printre ei. Astfel de ziariști-jurnaliști trebuie apărați, cinstiți, bine plătiți și respectați. Restul e poezie de maidan.

Dacă cele spuse sunt false și răsuflate nu mai am ce să fac. O să mor cu piatra asta de gât!
Să auzim de bine!
I.P.V.

Emilia, “reacția” d-stră mustește de vanitate infantilă. “Șopârleala” asta de text a fost scris acum vreo două luni și publicat pe hârtie. Nu este, nicidecum, o reacție răutăcioasă vis-a-vis de materialele d-stră. Am făcut acea compilație, preambulul + textul de mai sus, din dorința de a aduce o completare dezinteresată materialelor d-stră, la care văd că țineți atât de mult. Dar, nu asta e nenorocirea. O să revin mâine cu alte detalii. Mă grăbesc la gară, să prind trenul de Sibiu. Pe bune!

Din pricina asta a fost \"clasificat\" la atelier, sau sunt și alte
probleme...de incompatibilitate?
Oricum, mulțumesc