Ion Mihaila

Sincer, nu m-am așteptat ca aceste versuri să se bucure de o așa primire...sunt așa fericit dar tot atât de dezamăgit de mine că bugetul de timp nu-mi permite să \"gust\" și eu din \"felurile de mâncare\" pe care Voi le preparați.Parcă aș refuza nepoliticos.Prietene drag, Liviu, am câteva noi scrieri pe care nu mai aveam curaj să le mai postez(consideram că-s bunicele)dar tu îmi dai mereu din șansa infinită, de care, poate doar \"zeii\" se pot bucura...
În ultima vreme textele(mele) nu mai ajung la atelier...știe cineva răspunsul?

Poate că uneori nu e nevoie de metaforă, poezia curge așa de natural ca un râu care ocolește în grabă munții, de multe ori lasâdu-i ca pe proști cu gura căscată....apa râului de munte curge de milenii la fel de curată și e plină de păstrăvi(acele cuvinte pe care unii nu le pot prinde cu mâna minții, a gândului...) AȘA VÃD EU POEZIA DVS...D.LE DUME!!!
Înainte de a vă citi poezia, v-am citit CV-ul literar,de aceea, am rămas uimit de anumite comentarii la acest poem deosebit de plăcut de citit și simțit.
Evit să mai fac vreun comentariu la acest text să nu fie interpretat trocul sau barterul la nivelul comentariilor aplaudace...

Cu deosebită stimă,
Mihai Dor.

Sunt onorat de comentariu, d-le Eugen Bot și ca să fiu sincer, am cântărit mult daca sau nu, să-l las pe \" nemernic\" în poem.Sună destul de urât dar, el e subiectul, de fapt. Sensul lui nemernic care ar \"devulgariza \" albul din această scriere ar fi de \"nemilos\".Există și acest sens în dex pentru....nu mai repet...
P.S. Scuze pentru litera \"n\" amestecată în \"simt\" din comentariul pentru d-l Dume și LIM.

Multă răbdare, multă prietenie și iertarea care vine din amândouă!
Am primit o șansă și mă simnt norocos că prietenii au lăsat un semn după o scurtă pauză.În ultima vreme am trăit momente de mare Egoism și anume: am \"scris\" în gând toate poemele pe care viața mi le-a inspirat în această perioadă.Nu știu câte mi-a trimis inima la \"Atelier\" dar cu siguranță nu am găsit niciun comentariu....Am înțeles că e mult mai bine să mă plimb pe aici!

Cu gratitudine, pentru D-l Dume și Liviu-Ioan !

Atunci când cuvintele se lipesc de ceva, ele trebuia să ajungă undeva...poate l-a digerat dar, dulci fiind, ele rămân în apropierea papilelor gustative și ne prelungesc această stare de bine, euforia gustului fiind una din plăcerie vieții cele mai la-ndemână.Prima strofă o înțeleg ca fiind o aserțiune cu privirle la lumea cuvintelor în care, oamenii locuiesc în interiorul lor.
Evenimentele fac cuvintele să fie \"lipicioase\" de mintea noastră, de jurnalul fiecăruia, de istorie.Voința nu poate fi atrasă decât de lucruri specifice cum e aici la rang de simbol acadeaua.Lucrurile dulci și mărunte, aș putea zice, determină de multe ori punctul de plecare spre creație, spre lucruri cu adevărat importante.

Cu mulțumiri pentru prietenul meu adevărat, Liviu-Ioan Mureșan.

Întotdeauna e o onoare pentru mine să fiu salutat de cei pe care-i apreciez sincer.Citesc cu foarte mare plăcere poemele dvs. deoarece stilul în care scrieți e singurul pe care-l pot simți și înțelege ca stare lirică.Nu fac multe sau deloc comentarii, dintr-un motiv ușor de înțeles: nu sunt deloc scriitor și cu atât mai mult, critic.Poate greșesc și ar trebui să am mai mult curaj(să nu îi spun , tupeu).
V-am răspuns la comentariul de la \"Copacul meu\" și vă mulțumesc mult pentru trecere și semn, cum des se spune pe aici.
Cu aceleași gânduri curate, Ion Mihăilă

în jocul pe care l-am imaginat, au ieșit la iveală cei mai buni prieteni.Îmi amintesc ce satisfacție aveam atunci să fug și să \"scuip\" pe perete sau copac ce era, numele celui pe care l-am descoperit....Astăzi, însă, mă bucur enorm când un prieten iese din ascunzătoare și nu mai vreau să spun \"peretelui\" că l-am văzut.L-aș invita la un pahar, i-aș povesti multe, că viața uneori a trecut precum am numărat, din 10 în 10 iar propriile convingeri, ca o mână, mi-au acoperit ochii, că am întors spatele la mulți prieteni în timp ce număram grăbit...Rămâne însă, valabilă, regula potrivit căreia ultimul descoperit va trece la perete și va începe să numere, ca și noi ceilalți, care l-am așteptat să apară..

Mă bucur nespus de revedere, prieteni!
(Greșelile de redactare sunt mai multe.Las deocamdata, textul așa.Erata\"viața noastră\" nu nostră)

Un text ce l-am citit pe nerăsuflate.Acțiunea poemului capătă o liniaritate jalonantă cu figuri de stil ce mă opresc din zbor să nu mă lovesc de muntele din fața mea, frumos, dar fatal.Dacă albul poate simboliza nesfârșitul, atingerea de zână chiar, întunericul vine aici ca o salvare a personajului principal.Extraordinar de expresivă imaginea din ultima strofă și care accentuează că tăcerea nu mai poate fi un răspuns variabil ci o nouă luptă care ocupă teritorii din ce în ce mai mari în sufletul autorului, în lumea proprie în care își trăiește visul....
Cu mult respect, maestre Dume, Ion Mihăilă.

Eu așa am învățat:că în versul alb nu mai sunt obligatorii multe din regulile gramaticale care \"îngrădesc\" expresivitatea, descătușarea exprimării poate numai așa se poate realiza.Cum jocul de cuvinte poate crea aparente încălcări ale gramaticii, tot așa și punctuația poate crea un joc cu adevărat liric.Cu excepția celui de-al treilea vers, unde nu am introdus spațiu după virgulă, unde am mai repetat această greșeală ?
Onorat de trecere.

Trimiterea către S. Dali și la celebrul tablou intitulat,dacă nu mă înșel, \"Persistența memoriei\" în care \"un fel de alegorie în pictură\" ne prezintă cadrane de ceasornic mulate pe diferite corpuri și... ca un lichid, ia forma acelui corp, nu poate fi decât SURREALISM(Suprarealism în limba română) și îndrăznesc să cred, întregul poem primește aceste influențe ale binecunoscutului curent artistic.
Interesant underscore-ul care, bănuiesc că substituie un slash la versul al II -lea din strofa a II-a.Universul bidimensional implică iarăși o substituire a propriului univers natural simplificând la doar două dimensiuni multe din \"grijile vieții\" iar inexistența ferestrelor sau a ușilor nu poate fi decât sentimentul de așa-zisă sufocare a unui grup, societăți aflate la un moment dat în fața unei situații de tip \"Nod Gordian\" sau poate \" Măgarul Lui Buridan\" care știm că nu a existat în realitate însă tema filosofică l-a ajutat pe scolasticul J.Buridan ca argument.
În penultima strofă observăm că ideea centrala a poemului e de fapt, teama ca re nu dispare nici cu trecerea implacabilă a timpului și chiar a obiceiurilor omenești.Teama este verde, ca simbol a nemuririi și puternică, precum însăși tinerețea.Teama în contrapondere cu speranța din cutia Pandorei era omniprezentă și veșnică si poate doar ea mai ține în viață grupul amintit.
Autorul, în ultima strofă, face o trimitere către un adevăr, de multe ori ascuns sau ocolit:că e nevoie mereu de o nouă generațe, tânără, evident, pentru a putea răsturna o mentalitate a societății adânc ancorată în prejudecăți, în teamă,în reticențe sau lipsă de acțiune, conservatorism.Acum două decenii generația de atunci ,acei \"decreței\" pe care Ceaușescu i-a \"condamnat\" la Viață( în anii \'60-\'70), a răsturnat un regim politic, aparent inexpugnabil intitulat Epoca lui... și, ca în poemul acesta au exclamat, probabil:mdeah!

Cu stimă, ION.(Mihai Dor)

se va citi\"însă de un an, am \"onorantul\" nivel zero\" și...rămân recunoscător acestui site unde AM putut cunoaște...\"
Eram la serviciu și nu m-am putut concentra suficient la redactarea răspunsului.
Sorry !

Sunt deosebit de onorat, Liviu.În urmă cu mulți ani aveam un nivel de care eram mândru însă de un am un \"onorantul\" nivel zero pe care-l accept dar pentru care nu pot să mulțumesc nimănui.Aș putea să-mi cer doar scuze că nu pot fi pe gustul unor editori.Eu rămân recunoscător acestui site unde putut cunoaște oameni deosebiți, cu sensibilitate.
Reflexul pavlovian are ca actor un câine...(asta legat de reflexe și atelier)

...ai dreptate:am aflat de mult timp acest lucru, că deseori, mă înșel în ceea ce cred, în cei pe care-i cred și în care am crezut, crezând că ei, totuși, mă cred că am destulă credință...în EI !!!!
Este trist că unii dintre acești actori nu află niciodată că s-au înșelat...

mulțumesc pentru comentariu ACE !

Sunt atât de încântat de versurile citite, atât de mult încât, părerea de rău că nu am darul de a și putea să critic lasă durerea să ducă ecoul ei poate, zile în șir...Să încerc măcar să spun ce anume mi-a plăcut:\"încheietura mâinii-i trosnește când aprinde chibritul iar flacăra-i tremură-n palmă
o mângÂie / o prinde între degete și-o hrănește \" o imagine în care simbioza dintre flacără și viață se amplifică în acest registru cotidian, al simplității, al modestiei pe care ești nevoit să o duci ca pe-o povară iminentă...\"...doar capete de ață tăiate și înnodate/promisiuni învinse...\" arată micile speranțe pe care le punem una peste alta ca pe niște foi să putem cuprinde în mâini Cartea Vieții netipărită și nevândută vreodată....

Cu respect, Mihai.

Ultimele două versuri, într-adevăr, nu sunt necesare.Mai mult, finalul nu am reușit să-l realizez așa cum mi-aș fi dorit, lipsit de duritate.Am riscat paranteza din final, doar pentru a evoca specificul dansului cu inspirații de coridă,de a ajuta pe cei neinițiați în arta dansului, în a crea o imagine cât mai aproape de mesajul pe care-am vrut sa-l transmit.
mulțumesc de comentariu, Liviu.

Mulțumesc de comentariu, de urări și că s-a înțeles mesajul.Este într-adevăr o scriere mai lunguiață și nu am pretenția să fie decât parodie-manifest, cel mult.
Am corectat și mulțumesc.
Sărbători fericite pentru toți cititorii acestui site!

Nu e atât de simplu să te faci înțeles dar, mai ales, plăcut.Observația ta cu privire la versul al doilea este justificată, Liviu.Am vrut doar să întăresc ideea centrală a poemului, Subiectul.Nu puteam să-l las subînțeles iar eu, întotdeauna am crezut că, implicarea pronumelui personal la persoana a II-a, singular, creează o apropiere, o intimitate, chiar, instantanee.Versul ar fi, evident, mai șlefuit dar aș pierde din puterea emoției creată celei pentru care sunt scrise versurile(fie ea și virtuală...)
Mulțumesc pentru toate comentariile și faptului că îți place stilul care, pentru unii , ba e învechit, ba e prea siropos sau este de un romantism demult apus iar tema dragostei, a vieții sunt prea \"tocite\" pe tărâmul liric.

Îmi pare bine că am fost înțeles.Unii dintre prieteni mi-au spus că ar putea face din această poezie, încă trei, eu, aș mai fi scris măcar una....Am rămas consecvent motto-ului½Există unele lucruri frumoase care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârșite. - François De La Rochefoucauld..½
Sper să mai pot scrie frumos....

Mă bucur de trecerea ta și vreau să spun că în viață mi-a fost teamă de...laude, fiindcă nu știi cum să le răsplătești...tot cu laude? Îți este teamă să mai spui o vorbă frumoasă dar cu siguranță cel ce te apreciază câștigă un om care scoate pălăria de câte ori îți spune \"Bună ziua !\".
Mulțumesc frumos, Liviu!

Mă bucur tare mult că ai revenit și nu știam de ce concediul de vara se lipea de vacanța de iarnă...îmi place mult \"privirea ta fixată pe fruntea mea
așteaptă rezultatul prelucrărilor inconștiente de informație
așa îmi explic
cum de afli mereu când apune sau răsare soarele
când sunt pregătită să mă destram \"
Pe site ul Lovetime te apreciază colegii la fel de mult, pe \"citatpedia\" ai ceva material...ti-am trimis câteva pps dar se pare că adresa de e- mail nu funcționează...
Toate cele bune!