Ion Diviza

O întreb ca pe-o creștină De când n-a mâncat găină. - Eu din anul ’89 N-am văzut nici măcar ouă!

de atâtea săruturi câte au curs peste perna atinsă din întâmplare de aripa ta coșul pernei e numai găuri înnebunite penele zvâcnesc prin ele ca lăstunii din malul râului pe a cărui apă îmi

Ani de zile-a stat în gazdă Rezistând ca un erou, Soacră-sa l-a dat la brazdă, Că-i mai trebuia un bou!

Înăbușă-ți primul impuls Te culcă pe o aripă Să nu te mai prinzi că ești muls De clipă Sărută-i urmele lui tezeu Scoate-ți prostiile din cap Vei deveni perfectul zeu Cu handicap Adună-ți

Volumul tău, iubit confrate, În grabă mare l-am citit: Ardeam de curiozitate Să văd ce poante mi-ai ciordit.

Cum să nu fiu amărât După-asemeni lecție: Eu, Cel Unic, nu-s decât Unul din colecție. Mi-a înfipt, în insectar, Þeapa cupidonică, Umple-oceanul planetar Lacrima agonică. Nu am coarne, nu

La bar petrec boemii în neștire, Bărbați de viță toacă avuții; Se sparg pahare: „Pentru fericire!”... De capul curioaselor soții.

(...) bucuria ta m-a bucurat mai mult decât tristețea mea (...) doar s-aprinde în piept floarea iubirii că vine diavolul invidios să mi-o stingă (...) să nu mă învețe nimeni cum se

Un jubileu a doi titani Marchează Gârda, așa deci: Petrică face patruzeci Și Nelu – douăzeci de ani!

Avand coloana cât un munte, Prelungă cum e la Brâncuși, Pe-americani, pe nemți, pe ruși I-am fi pupat numai în frunte.

ochiul de pește care nu plînge decît sub oglinda retinei să nu spele cu lacrima sa apa oceanului dulce

Alaltăieri noaptea iarăși m-a chinuit prin somn diavolul care mă lăsase parcă în pace încă din copilărie când îmi umplea visurile de coșmaruri noapte de noapte Luând chipul unui țap, m-a

Ducându-și soacra durdulie La casa ei, gentil, ca fiul, Ar fi dansat de bucurie Dar tare greu era sicriul!

- Lasă, omule, beția - Toate de la ea se iau; Știi că poți să-ți pierzi soția?... - Da\' cât trebuie să beau?!

mâine poate voi șterge eu sau mâna lui Dumnezeu ceea ce am mâzgălit aici cu ajutorul tastaturii care nu mâzgălește niciodată – eu sunt o mâzgălitură a lui Dumnezeu

Am tot zburat prin galaxii Pe unde n-au pătruns nici magii. Dar ne întoarcem la soții Căci ni s-au terminat... posmagii.