Ioana Petcu

fara suparare ioana, efortul mi se pare inutil - poti sa rogi un specialist sa-l lucreze. nu te-am acuzat de \"furt\" sau altceva, nici nu am pus la indoiala autenticitatea. e vorba doar de... nu stiu, estetica, simt...
p.s: textul nu e foarte lizibil

foarte buna aceasta initiativa. va doresc mult succes si spor in stringerea fondurilor. ma intreb cine va face o selectie si va aprecia valoric textele care vor fi trimise la redactie...

vai, ce kitsch! textul era mult mai bun fara \"afisul\" pe care l-as ascunde repede intr-un catalog cu produse cosmetice...

sincer, \"vali\" (ce comunist imi suna abrevierea asta) nu mai stiu sa-mi definesc stilul - postmodernist sau suprarealist sau oniric intirziat? bine, ar fi un experiment interesant de coregrafie aplicata - ma gindesc :)
scenariul asta l-am facut asa cam cu pseudo-personaje, doar ca el il si vizualizez, ca film mai degraba decit teatru (desi incercarea scenica nu cred ca ar da gres)
ionut, merci de trecere si de recomandare - deocamdata eu am vrut sa omor ouroborosul in textul asta, dar fiecare fapta isi are si reversul, cred ca in loc sa dispara lumea mea de aici are toate sansele sa se nasca mosntuos, dar sa existe.
merci de trecere snoopicilor!

si-am ales textul asta: vorbeste despre un om chiar insingurat, dar cu finete, mergind pe motivul calatoriei=viata. firul se desface, concluzia e a banalitatii pe care am sesizat ca scriitoare o reformuleaza in majoritatea textelor ei. (si bine face!)
si uite, sa nu mai spui ca-s critica, te-ai \"fofilat\" frumos in rindurile astea de-a utiliza clisee (chiar daca, asa precum zici tu, viata e plina de ele). eu nu le-am simtit nevoia niciodata in scrieri.
sper ca am fost destul de convingatoare a-ti arata ca simpletea si lumina \"personalei\" tale merita \"stelutata\".
la buna recitire

alex, apropo: azi sunt eu cea care da verdicte (si-mi inchid orizontul) :). Sunt in urma unei relecturi a lui Eco - Baudolino (strict profesional, rare cazuri cind ma intorc de placere pe carti, nush de ce). acolo totul e un construct - si textul si cu el, personajele, diegeza, everything. demitizarea e cuvintul potrivit pentru un roman de aproape 600 pg, in versiunea pe care o am eu. mitul graalului, povestile medievale, cavalerii etc sunt falsitati, alaturi de cronici, caci istoria se poate rescrie cum vrem noi. eu cred ca, da, (oximoronic spus) literatura, cel putin in forma constientizata de noi azi, e un construct. textul este o regizare si apoi interpretarea vine spre (fie surplus de sens) fie sporire a sensului, si abia aici mi se pare interesanta miza jocului - cum deriveaza, cum prolifereaza totul spre abstrus...
deci, repret, n-am pretentii, just hippy stuff (cu cap)

ioana maria: eu nu am nimic cu oamenii care isi expun parerile foarte clar pro sau contra. e bine sa aflu cit mai multe opinii, ca tot sew da lumea in vint azi dupa pr- cam la asta sunt si parerile mele despre comm - perceptia si in general cum se foarmeaza gustul publicului despre ce scrii. despre cum vezi realitatea. e bine ca stim sa vedem in jur cu alti imensi ochi. sigur ca scrierile realist-naturaliste ofera o posibilitate de a prinde imediat sensul, desi e discutabil. literatura (si dau o definitie...) e insa ichipuire, e construct daca vrei, e punere sub ecran, pentru ca subiectiva, ea nu poate fi fotografie sa-ti dea toate raspunsurile.
veronica, imi place \"privirea\" ta - am incercat aici, asa cum fac obsedant prin textele mele sa surprind contrariile: cum ar fi sa ai ochii pe aceeasi parte, ar fi sa vezi lumea altfel. figura cu nordul foarte sud, e in spirit ionesco, dramaturgul si nu doar care spunea vreau atit de mult sa ma apropii de nord incit sa ajung la sud.
experimentam... departe de pace, cu noi insine

draga cititoare, trebuie neaparat sa gasim un cap si o coada (in mod explicit) artei? atunci ce ne facem cu proza absurdului, cu kafka cu suprarealismul cu etc? cap si coada poti sa gasesti, daca vrei: is this the end?
forma vizuala a textului meu, nu-i o noutate: in niste digest-uri frantuzesti gasisem o intreaga \"pleiada\" de schite, ciorne, aceste \"scenarii\" de texte care erau publicate (de la racine, flaubert etc). eu am incercat sa dau o forma imbracata gindurilor astea, despre care am considerat ca nu-s chiar oricum.
noah, poate extindem discutia ca nu prea am inteles ce nu ti-a placut in mod clar,
la buna spunere

am vazut ieri un film pe o \"piesa\" de beckett, alex, o chestie cu o guara (fata nu era luminata, , doar centrul vorbirii era pe o lumina f. mica) - absolut demential - un monolog care se tot relua pe diferite tonalitati, muzici, idei, in legatura cu relatia gind-spusa.
m-am gindit initial ca-i intertext - ar putea fi, desi termenul e uneori dificil de inteles. o sa caut intr-un dictionar oxford (ala e cel mai bun) ca din ce am citit si kristeva si genette, mai mult ma \"pun in abis\"
gura care se mareste - eu am vazut-o ca o prezenta pe care n-am ales-o (malefica sau pozitiva in perfectiune), e un mare vorbitor care contrariu, isi sfarima cuvintele dincolo - corporal, vorbind. adica imediat ce trec de locul formularii, cuvintele se disloca (stii, un fel de fiinte vii stanesciene).
poate tine si de transcendent, nu stiu inca, stam in incertitudie (tu poti sa dai un verdict...)

alex, e un text cu text despre text, si pentru ca aveam o schita de genul asta chiar pe hirtie, mi-a fost putin lene s-o scanez, dar am lucrat in ps.
fata asta, e una bucatica scumpa care e din eu-rile alea de care discutam data trecuta. putea sa fie si barbat. nu voi insista asupra ei. am incercat un mic-joc manifest de simbata dupa-amiaza, care vine din foarte interior si incearca sa deschida \"aripa\" sau gura...
ioana de jumatate de zi

daca mi se pare reusit textul asta e pentru ca e o pendulare neasteptata din real in ireal. pornesti de la o atmosfera pentru ca perspectiva sa se restringa interior. si chiar daca aerul e rece si unele expresii taioase, ai un sentimentalism placut, ponderat pe care-l apreciez.
de sub umbrela,

are gust de portocala amara textul acesta, si mi-a placut pentru ca e scris fara zorzoane asa cum in fapt vin gindurile, si incurajez autoarea pentru singuratatea asta pusa intr-un peisaj foarte umanizat, chiar daca e compus din lucruri. simplu, e un text previzibil, dar ponderat intr-o intorsatura placuta de condei.

asta e o teorie mai veche pe care am gasit-o reformulata intr-o mie de feluri: eu si tu care comunicam , in fapt nu putem comunica niciodata. si benveniste ala care excludea persoana a IIIa in mod ciudat - persoana a IIIa e una apartinind lumii. despre taceri am putea mult vorbi - uite si tu paradox, frate\'miu: a vorbi(!) despre taceri (!)
in privinta katarinei si a lui m. sunt prezente atit de fictive si totusi reale, de 100 ori aproape si la fel de departate. am nevoie de ele si cred ca textele mele incep sa vorbeasca mult despre uman.
in seara asta voi practica un ritual de interiorizare cu licenta !?

urmaresti aici o pelicula foarte apropiata de istorie, de desfasurarea diacronica a faptelor si in acelasi timp vezi cu un ochi personal, putin sensibil toate banalitatile. ele se pot transforma astfel in ceva mai mult decit monotonie, in ura, desfriu sau mai-stim-noi-ce. mie mi-a placut, desi cu unele clisee (gen tigara de dupa) poate binevenite, totusi. spre citire!

un comm cu titlul asta ca tocmai vorbeam de cum sunt cuvintele de de-formabile (ca semnificat). adica, poezia asta e chiar in mijlocul lucrurilor, universul de obiecte inghite trairea si-o lasa departe de chiar-ea.
imi place dizarmonia si felul asta \"oral\" si finalul, evident, acolo unde totul se neaga pentru a putea noi sa \"afirmam\"

cu privire la titlu, am gasit totusi intr-un dictionar englez o forma de plural care suna astfel, pentru orice eventualitate, as putea sa modific, mai ales din faptul ca in mod explicit aici e o singura tacere.
[mie imi plac finalurile, pentru ca am senzatia ca ele sunt concentrate in trait, in rest e foarte mult timp de-scris]

nu e ziua mea pe 29, eu sunt ceva mai de toamna. 29 e un timp foarte subiectiv, cind am spus 29 (n-am chemat in ajutor nici un numerolog), dar e ca uneori o zi tine cam cit o viata sau, uite, de exemplu eu sunt un fel de pendula din cintereata cheala a lui ionesco: de pe 29 pina pe 1 iunie e doar o zi, apoi va fi 1 iunie pina la 1 iulie, dupa asta sper sa ramin mereu pe 1 iulie.
un fel de haos temporal pe care-l gasesti si-n textele mele.

sa cresti mare 39 vdg

29 e o data foarte speciala pentru mine (de fapt pentru celalalt) si pentru ca nu stiu sa desenez o orhidee, am scris un text.
29 sunt nascatoarele de care am tot vorbit, 29 sunt passi pina la infinitul meu.
acum, sincer-serios, ma bucur ca ti-a placut schimbarea identitatii eului vorbitor de aici, in perpetua sa cautare de sine.
de la festinul cu salau, katy o. iti transmite o \"bezea\" (si doar i-am spus sa nu mai faca asta!?)

\"s\'il vous plait\", valeriu, nu voi raspunde in ruseste, dar multumesc de \"ochiul aruncat\" in textul asta. femeile astea se inlantuie abstract pina nu stiu ele unde. am incercat o schimbare de ton (nu de peste) cu destule ingrediente. sper sa aiba gust (nu neaparat de ceai rusesc).
pentru data de 29.05.

io, adeca \"femeia-tuturor-posibilitatilor\" :D iti recunosc stilul cu un ton asa, de \"dilema veche\". o pastila ai aruncat aici careia nici eu nu i-am gasit concluzie, desi recunosc, in posibilitatea mea - da, romania, mon amour, este tara tuturor posibilitatilor, care o integreaza in normalitatea (paradoxala) europeana, caci si franta e o tara \"normala\" si anglia (din ce-am vizitat, urmarit si simtit eu). ramin cu raspunsurile pe masa de disectie.