Jurnal
20% gratis
romanian dream
1 min lectură·
Mediu
Oare suntem și noi o țară a tuturor posibilităților. Repede, o majoritate covîrșitoare s-ar înghesui la rîndul lui DA (afirmație și nu neapărat Dreptate și Adevăr). Alții, mai moderați, s-ar abține. Și foarte puțini ar spune nu. Acest sondaj nu este realizat pe un eșantion reprezentativ. Însă: a). Nici la noi, nici la alții, firmele care fabrică sau distribuie acumulatori, oferind, promoțional, cu 20% mai mult, nu lungesc bateriile. Nici la bere, 15% gratis, nu bagă în doze, sticle sau peturi o cantitate mai mare. Asta dovedește că suntem o țară normală. b) suntem o țară cu posibilități, nu toate, dar destule: anul trecut, BNR a inițiat o campanie mediatică extrem de agresivă pentru popularizarea noilor bancnote și monede ivite după denominarea leului. O parte a acestei campanii a fost realizată împreună cu Poșta Română: efectele poștale vîndute la ghișee aveau imprimate noile bancnote. Astfel că pe un timbru în valoare de 5 000 lei vechi era imprimată noua hîrtie de un leu. Mare. La vedere. Dovadă de transparență. Și multă lume a ieșit din oficii, zîmbind: s-a înțepat lucrătoarea!
052
0

Emil