Jurnal
Pagan, for you
2 min lectură·
Mediu
O vezi? E ea, femeia cu spadă medievală, minimal asexuată, care privește din camera pustie, de epocă, prin ochean, la tine.
Pagina 0 - am adus-o din regatul ei
Pagina 1 – am construit-o între materii vâscoase, i-am luat talentul de-a scrie poezii, i-am dat mâini și niște ochi temporali, alb-retinați,
am numit-o Bachelorette, hyperwoman, cea căreia îi plăcea să meargă la vânătoare de masculi africani, oprește-o! sau cum s-ar mai fi combinat sunetele
Pagina 3 – i-am umflat pântecul – cinci degete la o mână - cu flori viscerale, cu globuri – și cinci degete la cealaltă, ce banalitate! – i-am pus o haină veche, deșirată la poale și-am lăsat-o desculță să te privească.
Nanuq qukiqtara. Piitaup takujaatit. Piitaup paliisi takupauk? Aakka, paliisinik Piita takujuq.
Dar la pagina 4 nu ne-a mai plăcut așa cum era ea, am desfăcut-o, am lăsat să treacă câteva minute, i-am adăugat o intrigă în timpul unei lecții de gramatică, cuvântul “arhetipal” în stânga, iar la pagina 5 am lăsat niște ființe arămii, orbitoare să cânte o cantilenă și-am plecat la un vecin molatico-melancolic.
Jaani quviasuktuq - ‘John is happy’
Tot nu era bine. Tu nu puteai să fii privit oricum, tu-care-ți-ai-băut-până-la-capăt-cupa-cu-venin, iar ea, cu frumusețea aia și cu meduza deasupra capului, n-ar fi putut.
Atunci am sărit câteva pagini, am rupt altele și v-am dat o noapte mare, c-o lună așa cum nu mai fusese și nici n-o să mai fie, oricât de clișeizant ar putea fi și am așteptat.
023.711
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Petcu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 247
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Petcu. “Pagan, for you.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-petcu/jurnal/169236/pagan-for-youComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
am facut o schimbare, care sper sa nu deranjeze pe ici pe colo (junior cum sunt, habar n-am cam cum sunt regulile pe site-ul asta), caci maria damian este ioana de la inceput pina la sfirsit. da, ioane, multumesc in fragmente (asa cum exist in scriere) de trecere, si ma intreb cine ma va intreba de propozitiile \"curioase\" din text...
0

cu drag,