One hundred billion flies cannot be wrong, eat shit

aceasta era ea azi. haina-i lungă noapte, o pereche de pantofi contrapunctici, contrapunctuali, contrastanți. virginală între târfe, luminată de un reflector ca luna, gândind la o impotență inefabilă. 9h (generală, dimineața sau seara, poate fi 4h sau 0.00 sau poate fi tu în pasaj desenând pederast, pe d rastelian): nu-l mai plimb azi pe Ivan orb cu mine, îmi iau doar ploaia roșie de buzunar, rosti nerecunoscându-se în ei, necăutându-se în orașul oval, în centrul căruia era un alt oraș cuprins de mica apocalipsă, în centrul căruia era un oraș cub cu ceas, în centrul căruia era un centru cu evă în centru. aceasta care-ți dădea întâlnire în vămi de fiecare dată altfel, iar tu-ți găseai mereu altceva de frecat acasă, cenușiu (ideea-ți aparține, mi-ai spus-o aseară în telefon și-o strig vacarmic în paradisul nereal), aceasta recoagulată între cititorii care sunt rugați să așeze tot ce-am scris în timpul prezent, să construiască în jur un decor neinteresant pe care să-l înțeleagă oricine, să-mi atârne de mâna stângă o jumătate de copil cu o nouă regulă gramaticală și să dea foc compoziției la sfârșitul verii. să se strângă babele voyeuriste. să arunce tinerii-corp-atletic cu pietre în ea. să fie ea, această sacră, vrăjită în lumea în care se circula fără atenție, unde era prea cald, în care cerșetorii întorși o deochiau dezinteresat