Pure și simple

că ai cunoștințe în domeniu teoriei. din păcate teoria nu ajută decât într-un anumit procent și chiar dacă observ aici o originalitate interesanta, la tehnică poemul tău mai scârțâie din încheieturi.
tot dintr-un comentariu am dedus că înțelegi textul potic ca o ermetizare în care cititorul trebuie să găsească un fir al aridnei, concepție care nu cred că mai poate oferi astăzi decât accidental un text valoros.
totuși există la tine o oarecare cerebralizare a textului (o mai mult sau mai puțin bine definită conștiință a actului scrierii) care cred că oferă premisele unei evoluții chiar notabile.
deocamdată remarc versuri răzlețe ce merită atenția, pierdute într-o mare de referințe ermetice care le scade valoarea, mai ales că și structura poemului e construită pe un fel de scenariu, un fel de didascalii. ce te faci dacă cititorul bunăoară nu va accepta jocul tău din primul vers. \"să pogoare zeul ca să mă facă un copac\", mai ales că aici se joacă cartea majoră a textului, care e privită, chiar dezvoltată apoi de o manieră aș zice cubistă aprope (din unghiuri diferite). rețeta nu cred că mai poate funcționa per se în ziua de azi și chiar păstrată riscă să deterioze textul calitativ.
chiar dacă probabil nu țîi pare așa, sunt multe formulări care cochetează cu epigonismul sau clișeul. un exemplu ar fi \"Pe mine mă durea nodul hieroglifei și o oaie miraculoasă\", un vers stănescian care nu spune mai nimic, ba chiar riscă să cadă în comic dacă nu va fi corect interpretat.
mi-au plăcut totuși inserțiile subiective care dau o notă de spontan și mai atenueaza constructiile tale ermetice de aici, cum ar fi acel mi-ar fi plăcut să facem dragoste.
și finalul ar fi foarte bun, cu o tăiere bruscă și o evaziune frumoasă subliniată mai ales de acel pur și simplu, însă mi-e teamă că tu ai gândit-o ca o posibilă soluție a constructului menționat.
de rest sper în evolția aceea care are premisele să apară. numai bine și sper să fiu mai plăcut impresionat de următorul text pe care îl voi citi pe această pagină.

pe de o parte imi pare rau ca n-am reusit sa te impresionez cit mi-as fi dorit, pe de alta parte imi pare bine ca nu te-am impresionat pentru ca, te rog sa ma crezi, la teorie nu-s atit de buna, iar creativ sunt ne-buna. un comentariu amplu, chiar analitic din perspectiva ta nu ma poate face decit a-ti multumi. permite-mi sa ma mai las purtata de ermetism caci inca ma caracterizeaza desi e mort. da-mi voie sa ma mai doara, poate pueril, nodul si iar lasa-ma sa inteleg poezia ca pe o stare pe care poate s-o traiasca oricine. nu ma priva de haosul meu, de carnavalescul si de interfererarea planurilor si daca n-am fost prea rea, as vrea sa fi fost, daca nu te-am enervat cu atita ironie (surid acum) te-oi mai astepta, caci am senzatia ca pot cistiga din critica ta.
seara

per ansamblu, m-a cucerit atmosfera, scenariul e frumos tesut. dar in urzeala lui, scartaie strident cativa greieri. iarasi vii cu prea multe detalii, ingreunezi reapiratia versurilor, de parca le-ai fi inscris la o cursa cu obstacole. sunt destule cuvinte si exprimari asezate fortat in context: de exemplu, \"cu crengi fluidificate\" e greoi, e lung, e indigest; eliminand prepozitia, scapai de cacofonie (sau de vecina ei) si inlocuind kilometricul \"fluidificate\" cu \"fluide\", poate pierdeai un pic din nuanta, dar salvai muzicalitatea si cursivitatea.

annabel lee.