Jocul de-a fi al lepidopterei la ora 9.00 a.m. cu nervuri

ieri, când fluturii învața să moară - bună dimineața, p, i-am spus cu zâmbet silfic impus pe când el își așeza ca o ființă umană buclele în vitrina magazinului cu arme. simțindu-mă nevinovată dincolo de evanescența care-mi desfrâna un braț, am insistat să-l emoționez într-un fel: - am spus bună dimineața pentru că soarele a răsărit pe partea pe care mi-am dorit eu, iar oamenii călătoresc uitând de leșurile ursulinelor. p s-a întors impresionat de iluzia unui zgomot de sfânt tulburător de frumos. m-am corectat printr-un artificiu imaginativ: - am vrut, în realitate, să-mi exprim bucuria de a te vedea matinal, deși nu-mi propusesem să ies din casă, să merg oriunde oricum printre scheletele strălucitoare. m-a privit, cu toate că nu crezusem să aibă atâta efect plimbarea mea împreună cu hazardul. - iar pentru faptul că n-aș vrea să dispari în apele triste, epopeice, life’s a boulevard, îmi voi înțelege existența existând inexistentă. p deja nu mai raționa imensa mea exclamație. în ochii lui albaștri se vedeau reflexiile palide ale umanității – câți înotau! am deschis amândoi gurile pentru zilele în care parcurgeam lecții de nemurire. substelar. ne-am înghițit ciclopic, haotic-limpezi. p a alunecat între un nerv sciatic și celelalte străzi-pictor-verona ale mele, aparținându-ne celurar, intrus, de pe un mal pe altul, tresărind la răsuflarea simplă a celuilalt, nesfârșit, efect al unui azi când ne vom căuta printre solzii de pe aripi