Poezie
invisible to everyone
\"Oh yes we all like you/We like you a lot\"
1 min lectură·
Mediu
nu ați observat că noaptea e aceeași în mine
ca și în voi
cei care mi-ați doborât umbra și m-ați lăsat aici
fără să știți că
pieptul meu e o temniță albă
nu ați observat câinele rex îmi mănâncă ficatul
și eu mă cred cezar
mă cred lordul john
mă cred prometeu
voi nu vedeți că noaptea e la fel și în mine
de fapt
aș fi orbit dacă–mi zâmbeați
aș fi orbit dacă îmi aprindeați becul în cameră
sunt febril îmi pândesc ecoul cu toporul
pregătit să retez orice cântec
de la o vreme
în jurul meu se întinde lipicioasă doar mila voastră
nu ați observat că am plâns toată noaptea
adevărul e crud
e carnea mea împrăștiată pe trotuar
adevărul e camuflat în singura clipă vizibilă
cea care mă transportă de la etajul 11 până în adâncul pământului
nu aveți timp să sunați
știu că nu aveți fise și timp
orașul s-a ascuns în poala mariei
ea și câinele rex se înfruptă din sufletul
și creierul meu cenușiu
împrăștiat pe ziarul de ieri
034.687
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 175
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “invisible to everyone.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/196156/invisible-to-everyoneComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Iulian, pozele cu scheleți sunt lucrările unuia Beksinski, un artist pe care eu il apreciez mult pentru că reușește să-mi creeze stări contradictorii. ți-l recomand cu drag. eu cred că ți-a plăcut că textul nu e feminin. de fapt are și o mică istorie legată de citatul din subtitlu. te mai aștept.
Ioan, dacă nu ai putut să o recitești e foarte ok. personajul e un nevrotic singuratic care se sinucide în final urându-i pe cei de la care cerșea puțină iubire.
Ioan, dacă nu ai putut să o recitești e foarte ok. personajul e un nevrotic singuratic care se sinucide în final urându-i pe cei de la care cerșea puțină iubire.
0

de ce mi-a plăcut? pentru că are vână, de aia mi-a plăcut
seamănă cu pozele acelea cu scheleți pe care le tot pui în pagina ta :P