e toamnă. nu am nimic altceva

mă înclin și eu, sau mă închin - o poezie autumnală în care imaginile portocalii se expun ca într-o sală de expoziție în care oamenii tăi alunecă în flăcări
și cuptoarele mari de pământ - foarte original, netradus

toamna se continuă ca un țipăt - o stridență interioară, un ton, o formă de exteriorizare temporală

frumos

Silvia, mă bucur că ți-a plăcut pastelul de toamnă. mi-e dor să scriu despre anotimpuri...mulțumesc.

Ioana, parcă te văd în mână cu o lopată, cum scoți din foc un poem pregătit pentru marea întîlnire cu cititorii:
\"toamna se continuă cu un țipăt
(...)
hrănesc cerul cu lopata
(...)
treaba mea e să aduc vorba despre moarte
(...)
oamenii alunecă în flăcări

învelesc trupurile în portocaliu
(...)
ziua se coace încet în cuptoare mari
de pământ.\"

Marinela, toamna se prelungește aici...de fapt în fiecare zi e toamnă. mai cred asta. mulțumesc mult pentru citire.