Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

într-o zi voi scrie un poem de dragoste

2 min lectură·
Mediu
într-o zi pe neașteptate
voi scrie un poem despre noi. lung.
în limba șerpilor. nu pot să-mi imaginez
decât un ritm târâtor
un fel de foșnet din care se înțelege
totul
ispita.
voi scrie un poem de dragoste carnivor.
nu voi spune decât
ceea ce nu s-a spus în ani întregi
de dragoste zi și noapte
în ani de sacrificiu suprem
cuprins între Nașterea și Moartea
în atâția ani de stat unul în altul.
și ar mai fi ceva. felul tău de a zâmbi
ca dintr-o absență paradoxală complice
momentul în care lipseam împreună din noi
dispăream poate că
ne împreunam ca două muște
ca două albine
ca doi munți
nu știu cum am aflat de momentele astea.
voi scrie despre felul în care îți lași vocea să coboare în mine până în pelvis
o vibrație despre care ai aflat din prima clipă
când m-ai sărutat pe când eu eram un copil.
cred că am râs
apoi am pătruns în poem ca într-un șarpe și eram infinit conștientă. râdeam
pentru că îmi știam teama.
știam că voi trăi cu ea și o voi modela între coapse ca orice femeie
în timpul cât tu erai singur în mine
până când redeveneai același zeu al atingerii
al absolutelor celule tactile
al corpusculilor meissner și al unora cu nume prea complicat.
057.087
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
218
Citire
2 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

ioana negoescu. “într-o zi voi scrie un poem de dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/1762101/intr-o-zi-voi-scrie-un-poem-de-dragoste

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@laura-tomescuLTLaura Tomescu
Cel mai bine pot asocia poemului tău maturizarea; asta cred că a ieșit, conștient sau nu, din tine:
\"nu știu cum am aflat de momentele astea.\"
\"știam că voi trăi cu ea și o voi modela între coapse ca orice femeie\"

Finalul tulbură un pic echilibrul textului, ai o altă tonalitate, dar pot păstra doar pasajele care mi-au plăcut cu adevărat.
Nu mai aștepta acea zi, eu cred că ai scris poemul, după \"ani întregi de dragoste zi și noapte\" :)

Cu stimă,
Laura
0
@alice-drogoreanuADalice drogoreanu
l-ai scris deja Ioana

\"nu voi spune decât
ceea ce nu s-a spus în ani întregi
de dragoste zi și noapte
în ani de sacrificiu suprem
cuprins între nașterea și moartea
în atâția ani de stat unul în altul\"

un poem ca un this is the end
my friend
detașat
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
jocul tău lingvistic este aici la feld e grav, ca de obicei, dar ai pășit cumva dincolo de spațiul semantic în care ai scris mult timp, ai adăugat elemente noi, ai mers pe un tandem simplu-complex care îți vine foarte bine, ai gradat intensitatea afectelor, ai expus senzațiile cu atenție, chiar dacă motivele/temele poetice nu sunt noi, le-ai încadrat în stilul tău, le-ai adâncit până în epiteliile eului/textului, astfel încât faci palpabil/concret până și zeul/suflul din text.

Ela
0
ALAlina Lecca
un poem care incearca sa redea cu de-amanuntul ce te frapeaza
pe tine
din acest motiv te cred
0
@ioana-negoescuINioana negoescu
Laura, aștept un fel de maturizare. aștept să se întâmple în mine. ar fi bine. mulțumesc.

Alice, cred că ai dreptate și tu. poate că l-am scris...mulțumesc.

Ela, mă bucur că ai sesizat elemente noi în text. îmi doresc asta. mulțumesc.

Alina, mă crezi pentru că știi cum este...mulțumesc.
0