Poezie
10. nimic de spus
21
1 min lectură·
Mediu
de fapt nu voiam să-ți spun mare lucru.
stăteam pur și simplu complet goală în fața ta.
ceasurile inventaseră un timp ciudat
grațios
clipele dansau în noi ca niște balerine roșiatice
uneori nu înțelegeam un gest
alteori nu înțelegeam pauza de tăcere
inexplicabil
muzica exista în tot acest timp
de fapt amândoi uitaserăm toate cuvintele
în locul lor comunicam prin umbre
lumea se pitise cumva în spatele tău
eu o întrevedeam doar din când în când
mă făceai mereu curioasă
ne jucam. bineînțeles nimeni nu înțelegea nimic
ei ne pregătiseră locurile pe câmpia de cruci
dar noi ne jucam până la capăt
mușcam din teamă ca dintr-un măr
făceam copii din flori
făceam întuneric de câte ori aveam chef să ne umplem de forme ciudate.
de fiecare dată când ne iubeam tulpinile lumii creșteau
noi mai aveam foarte puțin până la cer
comunicam prin explozii mici de semințe
apoi ne refugiam în greieri
și cântam. cântam neîncetat
în lanul fierbinte de floarea soarelui
054
0
Îmi spun: uite pe cineva care știe să se exprime; în fond, ce "mare lucru" poți comunica într-o astfel de ipostază, când goliciunea o pot interpreta sub diferite nuanțe: erotică, în primul rând, de sfârșire, renunțare, epuizare psihică etc.
E un poem care transmite.
(Îmi închipui cum ar fi fost ca balerinele alea să nu fie roșiatice, ci suferinde de osteoporoză...)