Din când în când, rime

am recitit poezia de vreo douăzeci de ori până acum:)m-a făcut să-mi aduc aminte și de \"caii se împușcă,nu-i așa?\" și de ana și de multe între ele. pot spune cu mâna pe inimă că acesta este \"poemul meu de azi\". revin mereu cu plăcere pe pagina dumneavoastră chiar dacă găsesc rime sau nu. mi-a plăcut totul la poezia aceasta și tot ce m-a făcut să simt. știu că sunt oarecum off topic. cu scuze pentru deranj, o mai veche cititoare
Marga

mie îmi place cum trece timpul prin poezia asta :). la început se sparge, se grăbește parcă, doare scurgerea și... sunt sloboziți nebunii... Al doilea grupaj este o metaforă, o apropiere a cerului, de ce nu :)... Totul se interiorizează odată cu a treia strofă, apar pescărușii, obosiți, trupul se face cuib, secundele dor iarăși, se risipesc aiurea, fără maluri... Ultimul vers - o concluzie fermă - \"Dar timpul meu nu stă și nici nu trece\". Eu așa am citit, cu plăcere...

alex

si eu la fel, cu calutii aia care se impusca, asa am gandit...
somnul pescarusilor obositi din tine si luna rostogolita in poarta si aruncata in stea, zidurile albe impletite cu crini - vuuu, chiar sunt imagini care te lasa, adica pe mine, cel putin, aproape speechless... si asta e cam cea mai mare chestie care mi se poate intampla cand sunt impresionata (avand in vedere ca vorbesc ~ nonstop... :D).
mi-a placut maximal,ioana!

Marga, Alex, Anca, mă bucur mult că ați savurat aceste versuri. Am fost provocată de un coleg de site să dau un răspuns în rimă la un poem de-al său. Sper că e mulțumit de răspuns :)

Vă mai aștept cu drag,

i.