Mediu
cumva într-o parte, răturnată peste lacrimi, ascunsă între zi și noapte femeia aceea cu ochii de culoarea grijii străjuiește umbra durerii
nici un vis nu mai răzbate prin pîcla tăcerii întinsă pe neașteptate între ei
cîndva dintr-o parte luminoasă a memoriei lui îi răsăreau cimpii întinse întinse
când mă întoarceți pe partea stîngă simt mirosul acelei nopți de vară
ninge
știu că ai observat că ninge
ai ochi albaștri
nu ți-am reținut numele, cred că-l voi uita în fiecare zi
îți știu doar culoarea ochilor și gîndurile prelungite de-a lungul trupului pe orizontală, până la ușa albă, de-a lungul coridorului îngust , trecînd nepăsătoare pe lîngă portar, afară
acolo unde ...
odată m-a ademenit un cireș
eram copilul acela pe care l-am închis azi în această femeie;
n-o văd,
știu că există, are o mirare strînsă între pleoape
și îmi poartă copilul în vis
ninge
nu pot să te privesc acum
când mă întoarceți pe partea dreaptă văd trupul ei dezgolit
mi se face frig
mi se face de pruncul meu nenăscut și ucis
ai ochi albaștri
te voi uita în fiecare zi
o femeie se strecoară printre gîndurile noastre uscate
ea nu mai plînge
are o mirare căprui între pleoape
la capătul coridorului așteptarea hohotește nefiresc ca un clovn
ninge
de nu știu unde frigul înlocuiește zilele și nopțile cu altceva...
nici un vis nu mai răzbate prin pîcla tăcerii întinsă pe neașteptate între ei
cîndva dintr-o parte luminoasă a memoriei lui îi răsăreau cimpii întinse întinse
când mă întoarceți pe partea stîngă simt mirosul acelei nopți de vară
ninge
știu că ai observat că ninge
ai ochi albaștri
nu ți-am reținut numele, cred că-l voi uita în fiecare zi
îți știu doar culoarea ochilor și gîndurile prelungite de-a lungul trupului pe orizontală, până la ușa albă, de-a lungul coridorului îngust , trecînd nepăsătoare pe lîngă portar, afară
acolo unde ...
odată m-a ademenit un cireș
eram copilul acela pe care l-am închis azi în această femeie;
n-o văd,
știu că există, are o mirare strînsă între pleoape
și îmi poartă copilul în vis
ninge
nu pot să te privesc acum
când mă întoarceți pe partea dreaptă văd trupul ei dezgolit
mi se face frig
mi se face de pruncul meu nenăscut și ucis
ai ochi albaștri
te voi uita în fiecare zi
o femeie se strecoară printre gîndurile noastre uscate
ea nu mai plînge
are o mirare căprui între pleoape
la capătul coridorului așteptarea hohotește nefiresc ca un clovn
ninge
de nu știu unde frigul înlocuiește zilele și nopțile cu altceva...
033.171
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 222
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “salonul 1.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/95632/salonul-1Comentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CBDistincție acordată
Citesc aceste randuri si traiesc o senzatie acuta ca am intrat nepregatit, neanuntat in gandurile cuiva ca sunt acolo si nu pot actiona nicicum independent.Pot numai sa percep odata cu el lumea, sa ii ascult cuvintele nerostite, sau pe cele rostite/scrise. Randurile iau usor usor forma unei poezii cu o curgere aparte, de efect as spune eu, si ma intalnesc in mai multe randuri cu metafore originale. E pur si simplu un poem reusit, pentru ca eu il vad ca pe un poem, incadrarea autoarei nu ma satisface. Nu cred e cazul unei pseudo-exegeze. Textul de mai sus are un ceva atat de intim incat imi vine sa il recomand cumva cu litere mici, mici, mici, parca soptite.
Felicitari Ioana!
Felicitari Ioana!
0
INClaudiu, eu te primesc cu bucurie in gandurile mele chiar daca tie ti se par a fi poem; cele mai triste versuri au ramas inca nerostite...Multumesc!
0
Felicitari Ioana!