Da

erau dimineți mirosind a ebonită arsă când uitam că exiști zorile se ghemuiau umede în sobă în timp ce din zaț mă privea viitorul neghicit de ieri erau dimineți în care nu respiram decât printre ambalajele de plastic și celofan uitam că exiști duceam gunoiul; iluziile născute moarte în vis le aruncam fiecare gest se desfășura la concret așa cum poate mai știi aveam timp să răspund monosilabic doar la trei întrebări Da, de mâine vine iarna Da, de mâine facem foc și Da, facem copii Da. înfăptuiam un miracol fără să știu atunci când respiram cu respirația ta atunci când răspundeam monosilabic și atunci când spuneam Da.