Ana

sub plânsetul anei geme un oraș de tăcere liniștea ți-a intrat de la o vreme în carne gândurile ei simple ți se strâng pe suflet ca o piele udă zadarnic reciți poemul împotriva ploii de undeva dintre coastele tale se aud alte cântece aici sunt Eu cea care am în fiecare zi un alt nume și o altă moarte pe chip mă ridic puțin pe vârfuri îți fac un semn pe frunte doar știi că nu mai pot să te strig de când șarpele negru cu galben mi-a oferit mărul de când ca orice femeie am născut în fân de când tu m-ai zidit aici și m-ai numit ana când încă numele meu era eva , maria sau ioana...