poemul despre poem

eu trebuie să rezist cântecului. să mă opun vocii care aduce memoria. se spune că sufletul e o sirenă în larg. nimic nu e adevărat. niciodată nu a fost nimic adevărat. aici se produce blocajul. mă simt ca o simplă mașinărie care funcționează cu ficțiune. am primit prea multe sfaturi despre cum ar trebui să arate poemul. cum să le spun că el nu poate să arate nicicum. că e o mare absență. e lipsa de altceva. cum să le spun că abia atunci când scriu despre poem spun ceva numai și numai despre mine. nimic nu e adevărat. nici tu nu e. nici eu nu e. până și iubirea e doar în mințile noastre. pot iubi pe oricine dintre vii sau morți. dacă n-ar fi așa, aș iubi-o numai pe femeia care face curat și pe colegul meu de birou. ei au o consistență reală, îmi mătură casa, îmi golesc tomberonul, îmi împrumută un pix când mi se termină pasta, ei cheamă ambulanța și-mi aduc portocale spunându-mi glume cu doctori și cu viagra.