normalitate cu lighioană

mi-era dor de această normalitate mă simt în siguranță aici. brațele tale cuprind întregul cer întins în dormitorul nostru mic plutim ușor dintr-o piele în alta ceva din mine te ademenește spre înălțimi devii un nor portocaliu din care mușc puțin sângerezi ca dintr-un himen. știi că te-am început. m-ai început. îmi era dor să mă salvezi din nou acum sunt doar o aparență. sunt o lighioană stupidă care mușcă din nori care se împerechează cântând și rămâne grea de lumină.