Mediu
toată lumea e incurabilă.
mă întind pe jos în holul spitalului. adorm și visez că ai murit
doar eu sunt de vină. am uitat ceva deschis
am uitat să te iau cu mine în oboseala asta
mama ta e aici cu toate celelalte mame care așteaptă se frământă și plâng
doar eu sunt singură și responsabilă de această durere. am uitat abdomenul deschis
sau am închis prea multe lucruri banale în sufletul tău. nu mai știu
am așteptat prea mult în orice caz
tu ai murit undeva în sângele meu și toată lumea asta adunată aici
mă vede numai pe mine urlând
002.051
0
