Jurnal
liliecii nu plâng până varsă
jurnal de lighioană
2 min lectură·
Mediu
sunt oarbă și nebună ca un liliac.
mă agăț cu ghearele de cer.
casele plâng întoarse în pământ.
aerul e întunecat și isteric.
am puls.
cineva mă întreabă de tata. numele lui părăsit e scris pe o poză veche. el în halat alb zâmbind.
simt cum îmi cresc unghiile și părul. celor morți le mai cresc unghiile și părul un timp.
tata era foarte cărunt. alb.
timpul se termină prea repede. înainte să înceapă.
nu-mi mai e teamă că sunt nebună. lumea toată e nebună dar nu poți vedea totul. vedem părți mici de normalitate. asta ne calmează uneori.
liliecii nu plâng până varsă.
liliecii nu se îneacă în vis.
liliecii se înfig în părul alb și lung al tatălui meu.
am învățat pe de rost câteva formule de politețe. mi-am asigurat o umbră de normalitate. am ascuns că scriu poezii. am ascuns cât am putut.
am puls. nimeni nu mă trezește cu forța. somnul meu pare normal. ritmul meu normal. îmi țin cât pot respirația ca să nu expir toată lumina din mine.
liliecii nu plâng până varsă.
mă izbesc de singurătate. habar nu aveam că-i acolo.
înlocuiesc o slăbiciune cu alta. toate simțurile rămân vii. e o comă a miezului. exclusiv. creierul meu stă să plesnească.
liliecii presimt astfel de lucruri. nu-mi mai e teamă că înnebunesc. am puls.
063.975
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 221
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “liliecii nu plâng până varsă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/1807638/liliecii-nu-plang-pana-varsaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FA
Astazi am trecut cu nemernica asta de sageata peste cativa sclavi intr-ale versului si toti au avut niste trecere prin aripile lui Dumnezeu. Speram (de ce naiba, poate asa, ca n-am reusit sa ma cert cu nimeni in 3 sedinte intr-o zi?) speram,zic, sa ma dezamagesti macar tu.
N-ai reusit. Ba chiar ai trecut pe un loc destul de bun in clasamentul ATP (Agonic Teribilus Poet) al neuronului meu.
Nu stiu ce varsta ti-a rezervat divinitatea, dar pentru mine esti cu o mie de dureri mai aproape de nestiut, durerea ta ma zgarie pe cuget cu ghiare cuminti de liliac si ma face sa simt pulsul propriei lumini descatusat de amintirile dureroase ale celui ce-am fost.
Cred ca sunt sigur ca trebuie sa te citesc si mai devreme, nu?
Domnul sa ne aiba-n fraza!

Ioana, să știi că îți urmăresc jurnalul de lighioană. uneori are o tentă de umor pe care o apreciez. aici găsesc însă multă gravitate. e parcă liniștea dinaintea nebuniei. dar totul e sub control cât timp ai puls.
Felicitări!
Victor
Felicitări!
Victor
0
Adriana, acest text contra_pulsează cumva. mă bucur că ți-a plăcut.
Florian, ești invitatul meu în lumea lighioanei ce sunt. Să ne citim cu bine! :)
Victor, mă bucură mult prezența ta aici. liniștea dinaintea nebuniei...poate. deși cred că nebunia și așa zisa normalitate sunt stări mai intricate și concomitente decât știam noi.

sensibilitate extremă condensată cu grație
tragică mărturisirea \"am ascuns că scriu poezii. am ascuns cât am putut\"
ai în mine un cititor fidel
tragică mărturisirea \"am ascuns că scriu poezii. am ascuns cât am putut\"
ai în mine un cititor fidel
0
trecerea ta pe aici este o surpriză plăcută. și eu te citesc.
0

superb, Ioana, mi-a placut in intregime.