Mediu
a venit bărbatul. imens
cu mâinile cât cerul. a scotocit în mine
și a smuls plânsetul de sub zâmbet.
a luat un stejar și mi l-a dat
să-l ascult. acolo spunea că îi e inima.
am aflat că există o inimă de stejar.
lumea sărbătorește cu noi. e o ploaie torențială
dincolo de pielea mea
e iubitul meu. în mine
este iubitul meu transparent
ascuțit ca un sloi de gheață
fierbinte.
bărbatul îmi lasă umbra în pace. dansează cu sângele meu.
umbra mea e mai mare
decât el
decât cel mai mare bărbat din lume.
053.470
0

Ioana, te redescopăr după multă vreme, ți-am zis doar că nu am mai trecut pe la tine demult!
Mi-a plăcut enorm poemul tău de azi plin de frumusețe și sensibilitate. Iar impregnarea bărbatului în tine... este luminoasă.
cu drag,
Cristina