îmi plac poemele tale

daca nu era ingerul ala adormit din final, zau ca eram gata ca butelia! (scuza-mi exprimarea)
Ioana deja nu mai e cazul sa spunem, are nu numai condei, dar si o imagistica proprie cu care ne abunda in ale ei \"pre-texte\" (apropos, ideea la inceput si inca pentru o vreme mi s-a parut foarte buna, dar deja cred ca insisti prea mult si deja incepe sa semene a falsa modestie, parerea mea).
Excelenta combinatie intre \"ritmul tahicardic al fricii\" si \"nici urma de lacrima\", descrierea lirica a unei stari extreme, dupa mine deloc usor de facut, iata, Ioana reuseste magistral.
Pe final \"ca un dumnezeu incurabil\" - mi se pare un pic exagerat, la fel ca si aruncarea aceea de ingeri, parca asistam la un meci de cricket care strica poezia, doar englezii si aruncarile lor de la cricket sunt incurabile si de ne-inteles pentru noi, bietii muritori.
Placut asta e placut,
Bobadil.

Andule, nu știu dacă să mă bucur sau să mă întristez că te găsesc oftând aici în pagina mea. eu totuși mă bucur când mă vizitezi. mai ales că ai și dreptate cu pre_textele. acest subtitlu încerca să indice apartența lor, încercam să explic că este vorba de un jurnal. dar acum parcă m-am plictisit și eu de același jurnal. și de aceeași viață m-am cam plictisit, ce-i drept. cred c-o să fac niște schimbări...

despre final nu pot să-ți spun mare lucru. chiar că nu dă prea bine, dar n-am găsit altă cale de a denumi entitatea creatoare a poetului. adică...el scapă îngerii ăia, nu-i aruncă:)
no, bine. mai treci.
ioana.

Ioana, trec pe la tine intr-o veselie. Cred ca tot la al doilea poem, hop si eu cu comentariul. Ma uimeste faptul ca ma incanti la fel de fiecare data si trebuie sa o spun. Nu pot sa tac.
Subscriu la ideea lui Bobadil, finalul e fortat. Dupa ce ne-ai purtat pe trepte spre orologii cu atat finete, ne lovesti cu imagini prea puternice pentru firescul din prima parte. Metaforele in sine sunt frumoase, dar nu in finalul acestui poem.
Mi-a placut in mod deosebit vanzatorul ambulant de iluzii, il purtam fiecare in noi si cu ce spor ne mai minte cateodata!

Crina, mă bucură mult trecerea ta într-o veselie :)
știu că am forțat finalul. dar acum îl las așa. poate vine vânzătorul de iluzii să-l dea altcuiva...te mai aștept.