Jurnal
deznodământul
pre_texte
1 min lectură·
Mediu
aștept deznodământul. în zori lumina flămândă îmi roade carnea roză.
mă hotărăsc să mai rămân până măsor toată încăperea cu respirația mea . inspir, expir și gata. aerul se termină cu un strigăt. aerul se rupe ca un elastic și mă plesnește peste trup.
din durere rămâne până la urmă doar un fel de mirare sângerie.
mă gândesc că se poate și așa. mă gândesc că nu are nici un rost să-mi fac planuri.
încăperea a început să respire foarte eficient în locul meu. dintr-un ungher un păiajen imens mă iubește îngrozitor. îi simt ochii înfipți în pântecul meu gravid. mi se face o poftă teribilă de ciocolată.
acum știu că nu mai e necesară prezența mea în mine. prin această libertate neașteptată aș putea să ies oarecum fericită înșelând toate porțile.
doar cu o clipă înainte de asta ziua îmi înghite umbra cu totul.
033606
0
acum știu că nu mai e necesară prezența mea în mine.\"
Nu pot să tac atunci când mă regăsesc într-o scriere, nu pot să nu las măcar cuvintele pe care le aștern cu câteva minute înainte sau după durere. Nu mă întreba despre tine, voi răspunde mereu fără semne interogatorii, mă voi lăsa în puncte, căci \"doar cu o clipă înainte de asta ziua îmi înghite umbra cu totul.\"...
Uite ce îți las ca un fel de mărturie a ce am scris mai sus un posibil răspuns: împietrită mușc din ciocolata cu mentă/mă prefac liniște. :) Și eu \"aștept deznodământul\", cumva.
Ela