eu nu scriu poeme de dragoste

Eu nu scriu poeme de dragoste. Scriu despre o tristețe imensă cât viața care s-a alcătuit insidios în mine într-o coloană vertebrală infinită. Eu scriu despre ochii mamelor care își srăpung fiii cu lacrimi. Scriu despre wece-ul inutil de la capătul coridorului. Scriu despre spaima de a uita totul, despre spaima de a deveni o coală cu prea multe ștersături de unde mai poți citi cu greu câte o frântură genială scoasă din uzul oricărui context. Scriu despre închisorile cele mai înspăimântătoare. Despre temnițele propriului trup în care nu știu și nu vreau să știu ce se întâmplă. Cred că acolo Dumnezeu se privește în oglinzi și-și dă palme. Eu nu scriu poeme de dragoste. Eu scriu despre Pantera Oarbă de la grădina zoologică rotindu-se în cercuri tot mai mici în propria noapte până la anulare. Eu scriu despre cei care există în mine cu stradă cu tot având ochii fierți de febrele noastre neelucidate. Scriu despre o tristețe imensă cât viața fără de moarte. Eu nu scriu poeme de dragoste.