avertismentul

mă avertizase cineva că n-ar fi prea bine să mă plimb așa pe străzi cu ochii larg deschiși că aș putea să văd cum trec vagoanele pline cu gândurile obscene și înghesuite ale călătorilor. între timp eu văd lucruri care mușcă din oameni văd oameni care pândesc liniștea cu plasa de prins fluturi. lor le scapă mereu câte ceva important. un insectar imens ne țintuiește zborul doar pe jumătate. tu ești norocos. treci prin noi cu un fel de orbire strălucitoare. ții în mână un șoim care de aici seamănă cu o torță neagră. parcă tot orașul e un șoarece galben de jucărie care fuge mecanic de sub privirea mea și de sub pânda unei gigantice păsări de pradă. noaptea am putea crede că visurile ne restabilesc reperele. că ne aduc acasă trupurile înstrăinate și suprapopulate de urme. că reușesc să sfărâme zidul de carne din vagoanele care ne-au sudat pe retină o zi prea lungă. dar nu. noaptea un șoim tânăr ne smulge sufletele și le dă orbilor.