eu, bine

eu, bine. ca în fiecare dimineață deschid întunericul cu deschizătorul de tablă îmi vărs amarul din cafea pe marginea ultimului vis fac câteva exerciții de dicție spun „da” cât mai clar cu putință apoi pornesc scara rulantă care-mi macină carnea cu eficiență și tact înălțându-mă pe noi culmi…pe noi culmi. rămân o clipă singură în rest mă întind cu toți indicii de elasticitate la maxim peste ziua în curs și extrag din ceilalți cu cleștele fiecare moment care mai de care mai cariat în pauza de masă îmi țes pânza. aștept. unul pe față unul pe dos. sau toate pe dos. aștept după amiaza fac roata țiganului ca să râdă copiii din bloc. roata mă înghite cu totul. cu mare greutate mai ies.. mi-e frică să mai vină ora patru. în fiecare după amiază mi-e greu să ies, dar mă scot . apoi rămân o clipă singură noaptea o iau de la început. întotdeauna mă trezesc noaptea să încremenesc lumea în ochiul din tâmplă rămas deschis. pot să-ți spun că în general e o pace și-o liniște de necrezut… apoi rămân o clipă singură doar o singură clipă e de nedescris.